1.5 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecial"Razboiul Creditului" se muta la Bucuresti

„Razboiul Creditului” se muta la Bucuresti

» Disputele dintre majoritatea PC-PSD-PNL si PDL Galati, in ceea ce priveste angajarea creditului revolving de 85 milioane lei de catre Consiliul Judetean, vor fi transate de Comisia Nationala de Aprobare a Creditelor.
Ticu Ciubotaru
redactor

Razboiul purtat de reprezentantii PLD impotriva angajarii de catre Consiliul Judetean Galati a unui credit revolving de 85 milioane lei va ajunge la arbitrajul Comisiei Nationale de Aprobare a Creditelor pentru Administratiile Locale, for de avizare la care democrat-liberalii galateni vor cere blocarea creditului. Angajarea creditului de 85 milioane, ce va trebui returnat intr-o perioada de 20 de ani, a fost aprobata prin hotararea 456/25.04.2007, in a carei anexa este trecuta si lista a 81 de obiective de investitii ce ar urma sa fie realizate cu acesti bani. Hotararea a fost votata de 32 consilieri judeteni PSD, PC si PNL, impotriva fiind numai cei 2 consilieri judeteni PDL, care si-au motivat impotrivirea prin faptul ca investitiile sunt orientate  clientelar, la 26 de comune cu primari PSD care vor primi 30,8 milioane, la 8 comune ale PC cu 8,8 de milioane si 11 comune ale PNL, cu 10 milioane de lei, dar nu este alocat  nici un sfant pentru vreuna din cele 17 comune conduse de primari PDL. Hotararea 456 a fost atacata in contencios de catre cei doi consilieri judeteni PDL si 17 primari de comune "democrat-liberale", iar dupa aproape un an de procese, instanta a dat o sentinta oarecum evaziva, care le-a dat dreptate ambelor tabere: creditul poate fi angajat de CJ Galati, cu conditia ca fondurile sa fie alocate echitabil, tuturor localitatilor din judet. Presedintele CJ Galati, Eugen Durbaca (PC), declara recent ca se va da la pace, banii fiind alocati si comunelor cu primari PDL: "Procesul a fost castigat. Intr-adevar, a fost o lupta. Nu le port pica celor care au generat acele discutii, poate au avut dreptate, poate si noi la repartizare am gresit. Am inceput operatiunile de accesare a creditului, vom reflecta si anumite fonduri le vom aloca la comune cu primari PDL. Suntem in faza pregatirii caietului de sarcini". Democrat-liberalii sunt hotarati sa isi continue lupta, incercand blocarea creditului la Comisia Nationala de Aprobare a Creditelor, pentru ca nici o administratie din tara, in afara de cea din Bucuresti, nu a angajat credite mai mari de 32 milioane lei si pentru ca CJ nu ar avea dreptul sa finanteze decat investitii aflate in responsabilitatea sa directa, cum ar fi drumurile judetene si nu in obiective din administrarea localitatilor, cum ar fi drumurile comunale. Democrat-liberalii spun ca ar fi de acord cu creditul dupa ce va fi elaborat un "master plan" judetean: "Trebuie sa facem un master-plan de dezvoltare a infrastructurii si sa spunem: asta o finantam prin fond structural, asta prin credit, asta prin buget etc.", a declarat Mircea Toader, presedintele PDL Galati.

Cele mai citite

Președintele Klaus Iohannis: Ziua Culturii Naționale, un moment de răscruce pentru viitorul României

Iohannis a afirmat că generația lui Eminescu a transformat cultura într-un scut împotriva extremismului și a discursurilor instigatoare la ură Cu ocazia Zilei Culturii Naționale...

Meta anunță noi concedieri: 5% din angajați vor fi afectați. Zuckerberg: „2025 va fi un an intens”

Meta, compania-mamă a Facebook și Instagram, a dezvăluit planuri de a reduce cu 5% forța sa de muncă, cu accent pe eliminarea angajaților cu...

Opinii globale despre un posibil al doilea mandat al lui Donald Trump: Europa îngrijorată, restul lumii mai optimist

Un sondaj desfășurat în 24 de țări arată că europenii sunt în mare parte sceptici cu privire la o posibilă revenire a lui Donald...
Ultima oră
Pe aceeași temă