Noua lege a Educaţiei este pe cale să transforme universităţile într-un adevărat ring de box. În colţul roşu, actualii rectori vor să îşi păstreze privilegiile. În unele universităţi, privilegiile rectorilor au generat adevărate relaţii de vasalitate. Şi tocmai pentru că privesc universităţile de stat ca pe nişte feude, mulţi rectori au ales soluţia să îşi conserve puterea prin inventarea unor funcţii de preşedinţi, în care suzeranii universităţilor poposesc între două mandate de rector. Dacă o universitate mare, precum „Babeş-Bolyai”, poate justifica aceste două funcţii, pentru că această universitate a devenit un lider în domeniul inovaţiei academice, există universităţi care nu contează chiar deloc, dar au o sumedenie de preşedinţi, rectori, vicepreşedinţi şi prorectori. În colţul albastru, politicienii vor să pună mâna pe funcţiile universitare, în condiţiile în care domeniul învăţământului superior a fost unul dintre puţinele care au scăpat politizării feroce din ultimii ani. Cred că, în această situaţie, singurul compromis acceptabil ar fi ca rectorii să renunţe la o parte din privilegii, precum acela de a deveni preşedinţi la finalul mandatelor, iar iniţiatorii proiectului să renunţe la ştirbirea autonomiei universitare prin validarea rectorilor de către ministrul Educaţiei.
