15 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăSpecialRăzboi politic pentru Clujana

Război politic pentru Clujana

USL şi PDL se luptă pentru a controla fabrica de pantofi deţinută de CJ Cluj.

 

Războiul politic pornit între USL şi PDL pentru controlul asupra fabricii de pantofi Clujana a ajuns în stadiul ameninţărilor cu procurorii. Fabrica de pantofi, odinioară cel mai mare jucător de pe piaţa europeană a încălţămintei, este una dintre cele mai importante unităţi economice deţinute de Consiliul Judeţean. Clujana mai are 400 de angajaţi, însă se zbate în dificultăţi economice, din cauza unui management mai puţin inspirat, suprapus peste criza economică.

Întreg scandalul politic a pornit de la un control realizat de inspectorii Curţii de Conturi. Aceştia au constatat mai multe nereguli legate de modul în care fostul director al fabricii de pantofi, Radu Ţărmure, a condus această unitate economică. Pe lângă un management nu tocmai inspirat, inspectorii Curţii de Conturi au descoperit faptul că, timp de câteva luni, în anul 2010, cei trei membri ai Consiliului de Administraţie au primit, fiecare, suma totală de 4.900 de lei, cu titlu de indemnizaţie, cu toate că se afla în vigoare a ordonanţă de urgenţă, emisă de Guvernul condus de Emil Boc, care desfiinţa aceste plăţi către membrii consiliilor de administraţie ale companiilor de stat.

Cu toate că, deja, sumele au fost restituite către Clujana, concluziile inspectorilor Curţii de Conturi au fost folosite de consilierii judeţeni ai USL să declanşeze un atac dur împotriva celor de la PDL, care controlau Consiliul de Administraţie. Principala ţintă a fost consilierul judeţean Steluţa Racolţa, de la PDL, care a fost reprezentantul Consiliului Judeţean în Adunarea Generală a Acţionarilor. „Noi ne aşteptam ca doamna Racolţa să facă un raport de activitate în privinţa a ceea ce s-a întâmplat la Clujana”, a spus preşedintele USL al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. Steluţa Racolţa a replicat şi i-a răspuns că nu exista obligaţia de a redacta acest raport şi că, mai mult, concluziile inspectorilor Curţii de Conturi au venit cu doar câteva zile înainte de alegerile locale. Mai mult, Steluţa Racolţa a afirmat că mandatul său dat de plenul Consiliului Judeţean Cluj era foarte clar şi că el nu prevedea verificarea plăţilor făcute către membrii Consiliului de Administraţie.

Acuze pentru Radu Ţărmure

În situaţia cea mai dificilă se află fostul director al Clujana, Radu Ţărmure. Acesta, împreună cu predecesorii săi, trebuie să restituie câteva mii de lei pe care i-a încasat nejustificat, pentru că salariul său a fost calculat greşit. „Directorii de la Clujana au avut la mână o hârtie de la Consiliul Judeţean, pe baza căreia şi-au calculat salariile, însă calculul a fost greşit”, a explicat Steluţa Racolţa motivul acestei diferenţe. Mai mult, însă, Radu Ţărmure trebuie să restituie suma de 100.000 de lei. Inspectorii Curţii de Conturi au stabilit că el a ridicat diferite sume de la casieria SC Clujana SA, pentru a deconta diferite dele­gaţii. Însă el nu a depus la timp documentele justificative, iar inspectorii Curţii de Conturi au calculat penalităţi de întârziere. Astfel, chiar dacă Radu Ţărmure a achitat sumele ridicate de la casierie, el va fi obligat să plătească şi penalităţi uriaşe. Radu Ţărmure a demisionat, iar director interimar a fost numită Daniela Coste, care este director economic al fabricii de încălţăminte.

Cele mai citite

Prestație dezamăgitoare pentru Florinel Coman la Al-Gharafa! Românul a ieșit accidentat

Florinel Coman, fost jucător al FCSB, a avut un meci dificil în Qatar Stars League, încheind partida cu o accidentare și o notă sub...

Muncitorii Volkswagen din Germania opresc lucrul în semn de protest față de posibile închideri de uzine

Muncitorii de la uzinele Volkswagen AG din Germania vor opri activitatea pentru a se alătura protestelor împotriva planurilor de închidere a unor fabrici, anunțate...

Kamala Harris și Donald Trump în ultima săptămână de campanie prezidențială: tensiunea atinge cote istorice

Vicepreședintele democrat Kamala Harris (60 de ani) și fostul președinte republican Donald Trump (78 de ani) intră în ultima săptămână de campanie înaintea scrutinului...
Ultima oră
Pe aceeași temă