5.2 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăSpecialRazboi pe averea Camerei de Comert

Razboi pe averea Camerei de Comert

» Oficialii C.C.I.R. acuza ca proiectul "legii Ponta", de organizare si functionare a Camerelor de Comert si Industrie, urmareste preluarea controlului asupra unui patrimoniu de sute de milioane de euro.

» Mihai Vlasov, cel acuzat ca s-ar afla in spatele repetatelor initiative legislative de "reglementare" a activitatii Camerelor, sustine ca proiectul este binevenit, deoarece actuala conducere a "facut un jaf" cu actualul patrimoniu.

» Proiectul legii prevede ca numai reprezentantii Camerelor judetene (multi aflati sub influenta lui Vlasov) sa fie "membri de drept" si sa voteze, restul membrilor, patronate, asociatii si organisme bilaterale, urmand a fi "membri-marioneta".

Deputatii reiau astazi dezbaterile asupra celui de-al treilea proiect de lege privind organizarea si functionarea Camerelor de Comert si Industrie din Romania. Legea este criticata vehement de oficiali ai CCIR (Camera de Comert si Industrie a Romaniei), care acuza incercarea grupurilor de interese cu sprijin politic de a controla afacerile de zeci de milioane de euro derulate prin camerele de comert.
Legea propusa prevede, in forma ei actuala, ca organele de conducere a camerei sa fie alese numai de catre cei 42 de reprezentanti ai camerelor de comert teritoriale, care sunt definiti "membri de drept". Restul de 270.000 de membri ai camerei – companii, patronate si alte asociatii profesionale, camere de comert bilaterale (ex. romano-americana, romano-israeliana etc.), oameni de afaceri – vor fi doar "membri" simpli si ar avea doar vot consultativ. Altfel spus, minoritatea celor 42 care aleg conducerea va dispune asupra intregului patrimoniu.
Reprezentantii membrilor trimisi in galerie afirma ca nu au de gand sa accepte rolul de consultanti din moment ce si-au adus contributia la patrimoniul Camerei si sugereaza ca adoptarea legii ar putea crea mare deranj atat pe plan intern, dar mai ales extern. Viitorii "consultanti" asemuiesc intentia legiuitorului cu inlocuirea Parlamentului, ales prin vot direct de catre cetateni, cu o asociatie a presedintilor consiliilor judetene.
Oficialii CCIR spun ca in spatele acestui puci s-ar afla Mihai Vlasov, fostul vicepresedinte al Camerei, care nu este la prima tentativa de obtinere a controlului. In replica, Vlasov, socrul lui Cristian David, actualul ministru de Interne, acuza ca la conducerea CCIR se afla "fosti colaboratori ai Securitatii" care au facut "un jaf cu tot ce inseamna bunurile de patrimoniu si veniturile Camerei".
Patrimoniul Camerelor de Comert bate lejer suta de milioane de euro (numai sediul din strada Octavian Goga este pretuit la peste 60 milioane euro). Veniturile firmelor controlate de Camere sunt de ordinul sutelor de miliarde de lei vechi, bani pentru care nu au de dat socoteala decat conducerii Camerei. Statul nu poate controla decat legalitatea cheltuirii lor, nicidecum destinatia acestora. Motiv foarte bun, se vede, pentru ca alesii neamului sa impuna, prin lege, regulile de functionare ale unei entitati private.

» Merele de aur din gradina Camerei de Comert
Romexpo SA
Actionari – CCIR 35,056%; Camera de Comert si Industrie Bucuresti 35,056%
Cifra de afaceri 2005 – 587 miliarde de lei vechi
Profit net – 191,9 miliarde de lei

Rominvent SA
Actionari – CCIR 35%; Camera de Comert si Industrie Bucuresti 35%
Cifra de afaceri 2005 – 90,46 miliarde de lei vechi
Profit net – 27,8 miliarde de lei

Edimpress SA
Actionari – CCIR 49,95%; Camera de Comert si Industrie Bucuresti 49,95%
Cifra de afaceri 2005 – 21,22 miliarde de lei vechi
Profit net – 2,97 miliarde de lei

Centrul de Afaceri Marea Neagra
Actionari – CCIR 30,68%; Camera de Comert si Industrie Bucuresti 30,68%; Romexpo – 26,52%; Rominvent – 10,35%
Cifra de afaceri 2005 – 287 miliarde de lei vechi
Profit net – 2,93 miliarde de lei

World Trade Center Bucuresti SA
Actionari – CCIR 6,27%

Trei legi intr-o luna
Primul proiect de lege (482/2005) a fost initiat in luna martie 2005 de doi parlamentari liberali, fosti sefi de camere de comert teritoriale, intre care Ovidiu Silaghi, actualul ministru al IMM. Atunci, Guvernul a dat aviz favorabil, legea fiind aprobata de Parlament. Curtea Constitutionala a declarat legea neconstitutionala in intregul ei. Al doilea proiect de lege (144/2007) a fost introdus in Parlament, in toamna anului trecut, de aceeasi echipa PNL. A fost respins definitiv, in urma cu trei saptamani, la un vot diferenta.
Al treilea proiect (482/2006), depus de Victor Ponta si alti 3 deputati PSD, reintra astazi in dezbaterea Parlamentului, urmare a depunerii raportului Comisiei Juridice. Camera Deputatilor este camera decizionala!

 

Vlasov: "S-a facut jaf cu bunurile de patrimoniu!"

Mihai Vlasov, presedintele Camerei de Comert Iasi, aflat in conflict deschis cu CCIR, a atacat extrem de dur conducerea acestei institutii, pe care a acuzat-o de jaf asupra patrimoniului si de promovarea propriilor interese. "La conducerea Camerei de Comert a Romaniei se gaseste o mana de fosti colaboratori de-ai Securitatii statului dinainte de ‘89, pe langa care s-au aciuat diversi profitori. De 18 ani, Camera de Comert si Industrie a Romaniei s-a indepartat de sistemul Camerelor teritoriale din tara si a facut un jaf si o nemernicie cu tot ceea ce inseamna bunurile de patrimoniu si veniturile Camerei, in folosul unui grup restrans de securisto-bolsevici. Incepand cu Cojocaru (n.r. – fost presedinte al CCIR) si sfarsind cu Babiuc", a declarat Vlasov. Presedintele Camerei de Comert Iasi a sustinut ca, in perioada in care a fost vicepresedinte al CCIR, persoane pe care nu le-a nominalizat au incercat sa-l discrediteze: "Au incercat prin toate metodele de manipulare pe care le-au invatat la scolile din Baneasa sa-mi induca in eroare colegii. Au mers pana la a ma face pe mine securist. Au folosit toate mijloacele sa ma discrediteze, dar n-au reusit. Sunt singura persoana din lume care a facut o institutie publica (n.r. – de fapt, privata) din bani privati. Sediul Camerei de Comert Iasi este construit din bani privati", a mai spus Mihai Vlasov. El apara interesele Camerelor teritoriale, al caror reprezentant este, sustinand ca acestea au fost mereu marginalizate si dezavantajate in raport cu celelalte organisme afiliate la CCIR. "Camera de Comert a Romaniei nu a fost niciodata alaturi de Camerele teritoriale, ci dimpotriva, s-a manifestat ca un concurent al acestora", a mai spus Vlasov. Acesta considera ca proiectul de lege este binevenit daca prin actul normativ Camerele teritoriale vor avea mai multa putere de decizie: "Nu ma intereseaza proiectul lui Ponta decat in masura in care poate sa schimbe Decretul 139/1990, pentru ca este deja desuet, s-a asezat deja prea multa tarana peste el. Camerele teritoriale trebuie sa aiba un organism national reprezentativ, iar paduchii aia securisti, in frunte cu Babiuc, trebuie sa plece".

Victor Ponta nu ar vota legea in forma actuala

Principalele prevederi ale proiectului de lege au suferit o serie de modificari esentiale, motiv pentru care deputatul PSD Victor Ponta, "parintele" initiativei legislative, s-a aratat foarte revoltat. Despre amendamentele aduse legii de mai multi deputati, Victor Ponta spune ca au fost facute fara stiinta sa. "Modificarile au fost facute in Comisia juridica fara ca eu sa fiu prezent si din acest motiv mi-e greu sa mi le insusesc. Ca initiator, eu am sustinut doar proiectul meu, nu si amendamentele aduse de alti deputati", a declarat Ponta. Mai mult, deputatul reclama si procedura dubioasa prin care au fost facute modificarile. "Desi sunt membru al Comisiei juridice, n-am inteles exact procedura prin care au fost aduse amendamentele. La un moment dat, s-a facut asa, o sedinta neordinara, tocmai din acest motiv am avut si unele nemultumiri", a mai spus deputatul. Transant, Victor Ponta sustine ca nu va sustine proiectul de lege astfel adaugit. "Nu voi vota in favoarea acestei legi!", a afirmat el.


Victor Babiuc: "Statul nu are dreptul sa se amestece"

Victor Babiuc, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, sustine ca legea nu este necesara si ca proiectul de lege are o serie de prevederi care incalca Constitutia. "Camerele de Comert si Industrie sunt asociatii voluntare ale comunitatii DE afaceri din Romania si exista deja prevederi constitutionale si legislative suficiente cu privire la asociatii. Intre altele, dreptul de a se organiza si modul de a se conduce si functiona potrivit OG 26/2000 si a hotararilor membrilor lor, in conditiile statutului pe care membrii Camerei il adopta. Trebuie sa existe un motiv foarte puternic pentru care statul roman sa decida sa singularizeze Camerele de restul asociatiilor, hotarand prin lege cum anume sa se organizeze, cum sa functioneze, cum sa fie conduse si ce anume sa faca. Practic, proiectul in discutie este un statut, nu o lege, desi Parlamentul nu adopta statute, ci doar legi. Or, reglementandu-se prin lege probleme de nivelul statutului, se incalca dreptul membrilor de a decide singuri cu privire la acestea", afirma Babiuc.

Sorin Dimitriu: "Miza este patrimoniul"

"Cu siguranta ca atat membrii individuali, cat si cei ai Camerelor de comert bilaterale nu vor fi de acord ca votul lor sa fie doar consultativ. Parerea mea este ca miza acestor repetate incercari ale unor parlamentari de reglementare a activitatii Camerei de Comert este patrimoniul Camerei, mai precis participatiile acesteia la societati comerciale profitabile. Cat despre proiectul de lege «Ponta», cred ca recunosc cateva dintre ideile promovate de Mihai Vlasov", ne-a declarat Sorin Dimitriu, vicepresedinte al CCIR si presedintele grupului membrilor individuali – sectiunea "Industrie" din cadrul Camerei de Comert si Industrie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă