Natura umana dicteaza psihologia pietei/bursei. Daca vom citi istoria bursei, vom observa ca in ultimii 100 de ani nimic nu s-a schimbat din volatilitatea pietei; doar traderii sunt diferiti, poate ceva mai sofisticati decat "clasicii" Jesse Livermore sau J.P. Morgan.
Am vazut ieri si astazi un Wall Street cu unele reactii asteptate, dar si altele mai putin asteptate, rezultate in urma raportarilor a peste 110 mari si mai putin mari companii americane, in primul rand, din sistemul financiar. In timp ce 5 mari banci au raportat la Q2 pierderi de peste 11 mld. $, printre care si a patra mare banca, Wachovia (8,78 mld. $), pretul actiunilor acestor banci a crescut in aceeasi zi (22 iulie) in medie cu 14%. Surprinzatoare a fost insa cresterea actiunilor Wachovia cu peste 63,5% intr-o singura zi, de la 11,88 la 19,44 $ Intraday, ca urmare a unor zvonuri privind o interventie guvernamentala.
Joi, in timp ce pietele de capital si-au reglat treptat mersul potrivit rezultatelor nu prea imbucuratoare obtinute la trim. II/2008 de majoritatea companiilor, iar indicii bursieri sunt din nou pe o scadere abrupta, parerile specialistilor, chiar daca nu converg intocmai, prezinta puncte comune privind slabiciunea reala a economiilor lumii si efectele nedorite ale acestora. De exemplu, presedintele Deutche Bank, Michael Mayo, spune ca rezultatele obtinute de companii la Q2 sunt peste sentimentele puternice de frica manifestate recent in piata de catre investitori, ca intr-o "spirala a mortii". Pe de alta parte, presedintele JP Morgan Chase, Jamie Dimon, le aminteste investitorilor de "regele prevederii", care are drept scop sa ne protejeze de o economie in continuare slaba si o piata de capital aflata intr-un stress continuu.
Ceea ce a ingrijorat tot timpul lumea de afaceri americana a fost evolutia tot mai negativa si parca fara solutii atat a FED, cat si a administratiei Bush, in incercarile de a stopa declinul puternic al pretului vanzarii caselor, cu tot sprijinul financiar acordat pana in prezent. Cauza o stim cu totii, si anume o criza subprime mascata mult timp de catre cei care au generat-o: furnizorii de credite ipotecare si bancile – ca surse de finantare, in goana lor dupa acapararea cotei de piata in detrimentul aplicarii politicilor de reducere a riscului bancar. Toate acestea costa, insa nu pe cel care are multi bani, ci pe cel mai sarac.
Am avut rabdare sa ascult parerea, spusa in cadrul unui interviu luat de Yahoo Finance, profesorului de economie NYU Stern School – Nouriel Roubini, un specialist recunoscut ca fiind foarte pesimist in lumea afacerilor din SUA. Acesta a declarat printre altele ca: anul 2008 este doar un an mai rau decat anul 2007; minimul privind scaderea pretului de vanzare a caselor se va atinge de-abia in anul 2010, cand va fi de 30% fata de maximul din anul 2007 (acum scaderea este de 18%, la nivelul de acum 10 ani), aceasta fiind si cea mai mare scadere a pretului caselor de dupa Marea Criza; legislatia in domeniu a facut doar un singur pas, insuficient, pentru redresarea sistemului de imprumut ipotecar; acest sistem este deja falimentar, spune profesorul, si in proportie de 50% este in drum spre nationalizare; pentru salvarea din criza creditului ipotecar este nevoie de circa 1000 mld. $, cu o prima infuzie de 300 mld. $, care trebuie sa ajunga direct la sursa, si nu oriunde (imprumutat, banca, furnizor de credit). La aceasta adaugam si un somaj in crestere continua.
Nimeni nu contesta faptul ca trecem la nivel mondial printr-o mare slabiciune a economiei globale, in special in domeniul financiar, si mai mult ca sigur printr-o recesiune a economiei SUA. Pentru a constata daca perioada actuala se incadreaza intr-o conjunctura puternic defavorabila, vom analiza evolutia indicelui SaRaCIEI din aceasta perioada, comparativ cu anii anteriori, in special cu 1930 sau 1970. Graficul prezinta indicele saraciei anuale din anul 1930 si pana in prezent calculat ca o suma a doi indici macro: a) rata inflatiei CPI si b) rata somajului. Sa notam ca astazi indicele saraciei este la nivelul de 9,7%, in timp ce valorile indicelui corespunzatoare anilor 1930 si 1970 sunt cel putin duble, cand maximul a ajuns in jurul valorii de 20% pentru fiecare situatie.
Daca ne vom apropia mai mult de zilele noastre, vom vedea ca in anul 1980 (dupa socul petrolier), nivelul indicelui era comparabil cu cel din anul 1930, adica in zona lui 20%. Daca il luam ca referinta, e usor de observat ca acum suntem inca departe de nivelul marii crize. Concluzia e ca, in ciuda framantarilor de pe pietele de capital, suntem totusi mai bogati decat in deceniile trecute. Ramane de vazut daca asta ne va ajuta sa depasim mai usor momentul dificil pe care il traverseaza economia globala.
