2.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialRâul Firiza a depăşit cota de inundaţie, revărsându-se în zona cartierului Ferneziu...

Râul Firiza a depăşit cota de inundaţie, revărsându-se în zona cartierului Ferneziu – Baia Mare

Apele râului Firiza au depăşit joi cota de inundaţie cu 5 centimetri, din cauza precipitaţiilor abundente din ultimele ore, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă, a declarat, pentru Agerpres, că apele râului s-au revărsat în zona Căminului Cultural din cartierul Ferneziu – Baia Mare.

Prefectul judeţului Maramureş, Sandu Pocol, a dispus măsuri pentru eliminarea efectelor negative produse de inundaţii, iar la faţa locului s-au deplasat echipe de intervenţie ale Comitetului local pentru situaţii de urgenţă Baia Mare.

De asemenea, a fost instituit cod portocaliu pe râul Firiza şi cod galben
pe râul Lăpuş.

Din cauza ploilor abundente, scurgerile de pe versanţi au transportat aluviuni (pământ, nisip şi piatră) pe DN 18 în Pasul Gutâi, unde circulaţia rutieră se desfăşoară pe un singur sens.

Traficul rutier în zona afectată este dirijat de echipaje ale poliţiei rutiere. La faţa locului s-au deplasat angajaţii de la drumuri naţionale şi pompierii militari care acţionează cu utilaje pentru îndepărtarea aluviunilor şi spălarea carosabilului de resturile rămase.

Şi pe DJ 184, în zona oraşului Cavnic, torenţii au transportat aluviuni pe carosabil, iar angajaţii de la drumuri judeţene au intervenit pentru degajarea şoselei de materiale rămase.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii, Râul Teresva, afluent al Tisei, a depăşit, pe teritoriul Ucrainei, la Dilove, cota de inundaţie cu 10 cm, existând pericolul producerii unei viituri, localităţile ameninţate fiind Remeţi şi Teceu.

Prefectul Sandu Pocol a dispus, în calitate de preşedinte al CJSU Maramureş, convocarea, în următoarele ore, a unei şedinţe extraordinare a Comitetului judeţean la Sighetu Marmaţiei, în scopul analizării situaţiei şi luării măsurilor preventive în localităţile aflate în pericol.

Cele mai citite

Zelenski despre finalul războiului: „Diplomația este necesară, dar Putin nu vrea pace, ci să rupă izolarea”

Președintele ucrainean avertizează asupra intențiilor lui Putin și subliniază importanța sprijinului occidental, în timp ce Ucraina se confruntă cu provocări militare și întârzieri în...

FRF acuză Federația de Fotbal din Kosovo de premeditare. Sloganul „Kosovo este Serbia” nu e rasist

Federaţia Română de Fotbal susţine, într-un comunicat de presă remis în urma incidentelor de la meciul din Liga Naţiunilor România - Kosovo de pe...

Adriana Bahmuțeanu, amendată la cavoul lui Silviu Prigoană: „Lăsați-mă să-mi plâng copilul!”

Tensiuni la cimitir: fosta soție a omului de afaceri a fost escortată de poliție după ce a adus un omagiu la cavoul familiei. Adriana...
Ultima oră
Pe aceeași temă