Odată cu începerea noului an universitar, Regia Autonomă de Transport Urban Călători Cluj (RATUC) a venit în întâmpinarea studenţilor cu diferite gratuităţi şi reduceri. Astfel, toţi studenţii înscrişi la buget vor avea gratuitate chiar şi pe toate liniile de transport, în timp ce studenţii de la taxă vor avea reducere de 50%.
„Începând cu 01.10.2011, studenţii şi masteranzii de la universităţile de stat şi particulare acreditate, înscrişi la formele de învăţământ zi-buget sau zi-taxă, precum şi studenţii orfani, posesori ai unuia din cardurile nebancare EURO 26, ISIC, STUDCARD sau OMNIPASS, cu vârsta de maxim 26 ani, vor beneficia de gratuitate sau reducere de 50% la transportul în comun, pe una, două sau toate liniile, în funcţie de bugetul alocat de fiecare universitate”, spun reprezentanţii regiei clujene.
18 centre de abonament
„Studenţii şi masteranzii pe locuri bugetate care nu posedă card nebancar vor avea posibilitatea să achiziţioneze abonamente cu reducere de 50% pe una sau două linii, în funcţie de universitate. De asemenea, doctoranzii pe locuri bugetate, cu vârsta de maxim 35 ani, vor beneficia de abonamente cu reducere de 50% pe o singură linie” arată un comunicat RATUC. Cei care se încadrează în aceste criterii sunt aşteptaţi, cu carnetul de student, legitimaţia de reducere pentru transport vizate pe anul universitar 2011 – 2012, cartea de identitate şi unul din cardurile nebancare, în cele 18 puncte de livrare a abonamentelor din Cluj.