Tortul de ciocolată cu glazură este delicios, excelent lângă un pahar cu lapte, în serile lungi de vară. Desertul se pregăteşte cu ingrediente la îndemână, potrivit reţetei sugerate de allrecipes.com.
Ingrediente
- 450 g de făină
- două linguriţe cu bicarbonat de sodiu
- o jumătate de linguriţă cu sare
- 100 g de unt
- 500 g de zahăr brun
- trei ouă
- 1,5 linguriţe cu esenţă de vanilie
- trei pătrăţele (30 g) de ciocolată amăruie, topită
- 200 g de smântână
- 200 ml de apă
Ingrediente pentru glazură
- 100 g de unt
- 200 g de zahăr brun
- 50 ml de lapte
- 350 g de zahăr pudră
Mod de pregătire
Se preîncălzeşte cuptorul la 175 de grade Celsius.
Se pun într-un bol făina, bicarbonatul de sodiu şi sarea.
Într-un alt bol mare, se amestecă 100 g de unt cu 500 g de zahăr brun, până când se formează o pastă fină. Apoi, se adaugă ouăle, pe rând.
După aceea, se adaugă esenţa de vanilie şi ciocolata topită, 100 g de smântână şi jumătate din compoziţia de făină. Se amestecă până când se încorporează bine.
Apoi, se adaugă smântâna şi făina rămasă şi se amestecă deasupra unui vas în care fierbe apă.
Se unge cu unt sau ulei o tavă de 20 x 30 cm şi se dă blatul la cuptor pentru 35 de minute.
Se lasă la răcit timp de 10 minute înainte de servire.
Pentru glazură, se topesc 100 g de unt într-o tigaie, după care se adaugă 200 g de zahăr brun şi se lasă la fiert timp de două minute.
Se adaugă 50 ml de lapte şi se lasă pe aragaz până când începe să fiarbă.
După aceea, se pune tigaia în apă rece şi se adaugă zahărul pudră. Se amestecă până când se formeazză o pastă fină şi se împrăştie pe prăjitura caldă.