Ministrul Sanatatii, Mircea Cinteza, a dat publicitatii raportul sau de guvernare pe perioada ianuarie-iunie 2005, in al carui preambul citim, cu stupefactie, ca „dupa sase luni de terapie intensiva am reusit, recent, sa scoatem Sanatatea din starea de slabiciune. Abia acum incepem sa-i administram reformele care vor insanatosi acest organism”. Intr-un an, promite ministrul Sanatatii, vom avea un sistem sanitar gata de integrare in Uniunea Europeana, afirmatie contrazisa insa de realitatile dureroase din Sanatate. Ministrul Sanatatii a reusit sa loveasca si mai mult in pacienti, saracia lucie din spitale si imposibilitatea eliberarii medicamentelor compensate si gratuite in multe zone din tara fiind cele mai grave probleme. Mircea Cinteza, se lauda ca „am reusit ca distributia banilor catre pacienti sa fie mai eficienta si mai echitabila”. Printre principalele masuri adoptate in primele sase luni de guvernare se numara: un sistem nou de compensare a medicamentelor,; materiale sanitare de calitate garantata in toate spitalele; Legea privind vanzarea cabinetelor medicale; reformarea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. Mircea Cinteza considera ca au fost critici neintemeiate cu privire la noul sistem de compensare a medicamentelor. „Medicamentele au lipsit din farmacii din cauza ca in primele trei luni, cand s-a aplicat vechiul sistem de compensare, multe farmacii si-au cheltuit bugetul pe intreg anul… Vechiul sistem de compensare consuma banii pentru o luna in cinci zile… S-au alocat suplimentar fonduri care vor asigura un consum de 1.200 de miliarde de lei pe luna, pana la sfarsitul anului”. Printre prioritatile MS pentru urmatoarele sase luni se numara: reforma in spitale (prin redefinirea regulilor de alocare a fondurilor), informatizarea sistemului sanitar, asigurarile voluntare de sanatate si Legea farmaciilor (medicamente mai ieftine). Despre masurile luate impotriva coruptiei care macina sistemul sanitar, ministrul Mircea Cinteza nu pomeneste nimic in raportul sau de guvernare.