20.4 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăSpecialRaport Inspecţia Judiciară despre cazul Papici: Independenţa justiţiei nu a fost afectată...

Raport Inspecţia Judiciară despre cazul Papici: Independenţa justiţiei nu a fost afectată de declaraţiile politicienilor

Declaraţiile făcute de politicieni în contextul încetării delegării procurorului Lucian Papici la şefia Secţiei I din DNA nu au afectat independenţa justiţiei, arată raportul Inspecţiei Judiciare legat de respectivele afirmaţii, care a fost finalizat şi va fi transmis CSM.

Oficiali din Inspecţia Judiciară au declarat, pentru Mediafax, că raportul urmează să fie transmis, în cursul zilei de luni sau cel târziu marţi, Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

„Concluzia raportului va fi luată în discuţie de plenul CSM, cel care va decide dacă şi-l va însuşi sau nu”, au mai spus sursele citate.

Fostul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt-Hăineală, a anunţat, în 8 octombrie 2013, că plenul CSM a decis să sesizeze Inspecţia Judiciară, pentru a se constata dacă declaraţiile de la începutul lunii, inclusiv cele făcut de preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, încalcă sau nu independenţa justiţiei.

Membrii CSM anunţau tot atunci, după terminarea plenului CSM, că „există necesitatea de a apăra sistemul de justiţie”, ei referindu-se la declaraţiile făcute de politicieni, în special de Băsescu şi Ponta.

Pe de altă parte, tot în 8 octombrie 2013, plenul CSM a decis că reputaţia profesională a procurorului DNA Lucian Papici a fost afectată de afirmaţiile premierului, prin care acesta spunea despre magistrat că ar fi „băsist, morarist şi macovist” şi ar fi instrumentat „dosare politice”. Hotărârea CSM a venit urmare a faptului că Papici a cerut Consiliului să îi apere reputaţia profesională şi imaginea publică în legătură cu afirmaţiile făcute de Ponta în mass-media.

Astfel, CSM s-a pronunţat, până la acel moment, strict referitor la solicitarea lui Papici. Inspecţia Judiciară urma să prezinte Consiliului un raport ce avea ca obiect „apărarea independenţei sistemului de justiţie, a judecătorilor şi procurorilor” în urma declaraţiilor făcute de politicieni după încetarea delegării lui Papici.

Înlocuirea procurorului Lucian Papici de la şefia Secţiei de combatere a corupţiei din DNA, prin încetarea delegării, a generat un imens scandal public, în contextul în care s-a produs la câteva zile după ce acesta a finalizat urmărirea penală în dosarul referendumului, în care a fost trimis în judecată vicepremierul Liviu Dragnea.

Premierul Victor Ponta declara, în 2 octombrie 2013, că Lucian Papici nu a fost demis, ci i s-au terminat mandatele de şef al Secţiei I din DNA, el precizând că acesta va fi simplu procuror şi menţionând că, la fel ca Daniel Morar, Papici a făcut „dosare politice”.

„Nu ştiu cine a fost demis, Papici, marele băsist, morărist. N-a fost demis, i s-a terminat mandatul. Şi lui Băsescu îi expiră mandatul, ce facem îi ţinem pe toţi la nesfârşit? Că moare ţara fără ei, să mai facă şi ei un dosar. Că şefi din ăştia puşi de Băsescu care trebuie să stea încă o sută de ani după ce pleacă el… Stă şi el procuror simplu, că nu s-a născut şef. S-a terminat şi dosarul, gata, a ajuns la doamna Kovesi. Pa şi la revedere. De ce trebuie să-i ţinem pe toţi băsiştii care au făcut dosare politice după ce le-a expirat mandatul? Eu susţin că Daniel Moraru, cu Papici şi cu ai lui au făcut dosare politice anu trecut când au luat oamenii şi i-au pus să jure cu mâna pe Biblie pentru că au votat la referendum, sunt dosare de poliţie politică. Am spus-o şi o spun mereu. Să se supere Macovei şi mama lui Macovei”, a spus atunci Ponta, la RTV.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat în 7 octombrie 2013, referindu-se tot la cazul procurorului Lucian Papici, că, „prin ceea ce a comandat premierul Victor Ponta, a transmis ministrul Justiţiei şi a executat procurorul general”, s-a încălcat legea şi acordul de cooperare dintre preşedinte şi premier.

„Prin ceea ce a comandat premierul Victor Ponta, a transmis ministrul Justiţiei şi a executat procurorul general s-a încălcat legea şi acordul de cooperare interinstituţională dintre preşedinte şi premier”, a spus Băsescu.

El a ţinut să menţioneze că, potrivit Constituţiei, şeful statului trebuie să vegheze la buna funcţionare a instituţiilor, iar dialogul său cu procurorul general se înscrie în această prevedere.
„Uneori îl sun eu pe procurorul general, alteori mă sună el pe mine, în probleme care ţin de obligaţile relaţiilor de serviciu. Spre exemplu, după unii comentatori, când sunt informat de Procurorul General ce s-a discutat în cadrul procesului de evaluare, monitorizare pe care îl face Uniunea Europeană, eu ar trebui să închid telefonul”, a comentat Băsescu.

 

Cele mai citite

Poștașii, mesagerii amnistiei fiscale: 800.000 de notificări ajung la contribuabili

Scrisorile de informare vor fi distribuite de Poșta Română, începând de miercuri Notificările includ detalii despre cuantumul obligaţiilor restante la 31 august 2024, împărţite în...

DIICOT cercetează Nordis Group

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a deschis un dosar penal în cazul Nordis, conform unor surse Digi24. Investigația demarat...

Michael Jordan, achiziție extravagantă! 70 de milioane de dolari pentru un nou avion privat

Legendarul baschetbalist Michael Jordan, cunoscut pentru stilul său de viață opulent, a plătit 70 de milioane de dolari pentru un avion privat personalizat. Michael Jordan,...
Ultima oră
Pe aceeași temă