2.1 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialRăniţii din Libia vor fi trataţi la Constanţa

Răniţii din Libia vor fi trataţi la Constanţa

Autorităţile locale, împreună cu consulul Libanului în România au hotărât să încheie un parteneriat pentru a putea aduce la Constanţa răniţii de război libieni. Prin urmare, răniţii din Libia vor fi aduşi pe viitor la tratament în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), în secţia de Ortopedie. Decizia a fost luată deoarece la nivelul României există o Asociaţie a Răniţilor din Libia care funcţionează, cu legături la nivelul Ministerului Sănătăţii şi Ministerul de Externe, iar în urma discuţiilor purtate de autorităţile locale şi partea libaneză, s-a decis că noi, la Constanţa, avem posibilitatea de a primi în jur de 150 de răniţi, cu diverse afecţiuni, în special ortopedice.

Aceşti pacienţi, a subliniat dr. Dănuţ Căpăţână, managerul SCJU, vor fi trataţi aici, iar recuperarea se va face într-unul din spitalele din zonă, gen Techirghiol,  Mangalia sau Eforie. „Noi ne-am exprimat dis­po­nibilitatea de a-i trata aproximativ un an de zile. Pentru că  avem pe secţia de Ortopedie un medic de origine libaneză, el va fi reprezentantul nostru în relaţiile cu autorităţile libiene, dar şi conducerea Ministerului Sănătăţii”, a subliniat manage­rul. Aceste cazuri vor aduce bani spitalului, pentru că ele vor fi plătite de către guvernul libian, serviciile prestate de medi­cii români urmând a fi decontate integral. În plus, a ţinut să precizeze dr. Căpăţână, noi ne facem cunoscuţi ca un centru de excelenţă pentru tratarea afecţiunilor şi traumatismelor de război. „Profităm de faptul că avem aceşti specialişti de la Bucureşti la noi, pentru că spitalul Floreasca, de unde vin ei, când s-a deschis a avut foarte mulţi medici militari”, a conchis dr. Căpăţână. „Sunt ţări arabe şi au o organizaţie a ţărilor arabe care se sprijină mult”, a mai explicat el implicarea Libanului în ajutorarea răniţilor din Libia.

Renovată cu zece milioane de euro

Secţia de Ortopedie a SCJU, reamintim, a fost modernizată şi inaugurată săptămâna trecută, după o investiţie de zece milioane de euro şi după aproape un an de muncă. Secţia dispune de 56 de locuri şi de aparatură ultramodernă, printre care se numără un aparat de radiologie unic în ţară, care diagnostichează afecţiunile cu mare precizie. Blocul operator are o suprafaţă de 700 mp şi patru săli de operaţii. Şeful clinicii este dr. Alexandru Şerban, care a venit de la Spitalul de Urgenţă Floreasca cu o echipă de şapte medici şi şase asistenţi.

Parteneriat cu americanii

În altă ordine de idei, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă a sem­nat un parteneriat cu Mi­nis­terul Apărării Naţionale, baza NATO de la Mihail Kogălni­cea­nu pentru a transporta bolnavii către alte unităţi sanitare din ţară sau de peste hotare şi pe timpul nopţii. Măsura a fost luată pentru că elicopte­re­le SMURD nu efectuează zbo­ruri decât în cursul zilei. Documentele au fost semnate de curând, iar până la sfârşitul lunii august sau începutul lui septembrie urmează să se desfăşoare un exerciţiu comun între forţele aeriene române, terestre şi baza NATO, cea care are noul contingent de militari americani. În cadrul parteneriatului amintit, spitalul, se obligă să primească eventualele cazuri care vor fi evacuate, ca urmare a exerciţiilor care se vor desfăşura în poligoanele Ministerului Apărării Naţionale. Astfel, elicopterele lor vor putea ateriza pe heliportul SCJU în condiţii foarte bune. „Mai mult, încercăm să lărgim acest parteneriat, în sensul că vrem să le punem la dispoziţie şi un sistem de balizaj modern, care să fie folosit pe timp de noapte şi care să poată fi strâns în timpul zilei şi elicopterele să poată ateriza şi noaptea. Decizia a fost luată pentru ca pacienţii care necesită evacuare spre alte spitale din Bucureşti sau străinătate să poată fi transportaţi mai rapid cu aparatele de zbor ale armatei”, a arătat directorul SCJU. Mutarea bolnavilor se va face cu aeronavele armatei, care sunt nişte aparate de mare tonaj, puternice şi care pot zbura pe orice fel de vreme. 

Cele mai citite

Creștere moderată a creditării private în noiembrie: Împrumuturile în lei și valută, avansuri diferite

Conform datelor BNR publicate vineri, creditarea privată din România a atins în noiembrie 2024 un sold total de 418 miliarde lei, reprezentând o creștere...

Studiu: Peste 27% dintre români sunt pesimiști în legătură cu viitorul

Conform unui sondaj realizat de Reveal Marketing Research, peste un sfert dintre români (27%) se declară pesimiști în privința anului 2025, o creștere de...

Accizele la carburanți cresc de la 1 ianuarie: Prețurile la benzină și motorină vor fi mai mari

Șoferii vor plăti mai mult pentru carburanți începând cu prima zi a anului, iar scumpirile ar putea continua în 2025. De la 1 ianuarie 2025,...
Ultima oră
Pe aceeași temă