Ploile care au cazut sambata pe raza judetului Constanta i-au speriat pe locuitorii comunei Tuzla, grav lovita de inundatii la inceputul lunii septembrie. Din fericire, masurile adoptate de autoritatile centrale si locale au indepartat pericolul unor noi viituri care sa afecteze locuintele. „Este adevarat ca cele cateva case situate in apropierea baltii Tuzla sunt expuse ori de cate ori ploua, deci ar trebui ca proprietarii sa se impace cu ideea de a se muta in alte zone, ferite de pericolul inundatiilor. Ar fi fost cu adevarat grav daca sambata cantitatile de ploaie ar fi fost catastrofale. Ploaia de la sfarsitul saptamanii trecute nu a fost atat de insemnata cantitativ incat pompele care functioneaza pentru a scadea nivelul in balta sa fie depasite. Nu s-a produs nici o defectiune la utilaje, asa cum s-a vehiculat”, a declarat Ion Manafu, directorul Directiei Apele Romane „Dobrogea-Litoral”.
Doar cine nu a stiut care sunt lucrarile ce se efectueaza in zona pompelor s-a speriat de posibilitatea ca apa sa depaseasca iarasi malurile baltii, sa se reverse pe strazi si sa afecteze casele si-asa subrezite. Regia Judeteana de Apa Constanta a instalat cea de-a doua pompa si se efectueaza lucrari de decolmatare a bazinului in care se acumula apa si a conductelor de aductie a apei din balta in bazin. „Nu a existat pericol ca locuintele din Tuzla sa fie iarasi inundate. A fost o actiune controlata, exista finantare necesara pentru toate lucrarile, asa ca nu exista motive de ingrijorare”, a sustinut directorul DADL.
Colaborarea dintre Regia de Apa si Apele Romane functioneaza, iar relatia se materializeaza prin scaderea nivelului apei din balta in asa fel incat sa nu mai prezinte nici un pericol pentru avutul localnicilor din Tuzla.