5.2 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăSpecialRafael Nadal a câştigat turneul de la Monte Carlo

Rafael Nadal a câştigat turneul de la Monte Carlo

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a câştigat pentru a şaptea oară consecutiv turneul Masters 1000 de la Monte Carlo, învingându-l în finală, duminică, scor 6-4, 7-5, pe compatriotul său David Ferrer, al patrulea favorit al competiţiei, informează AFP, citată de Mediafax.

Rafael Nadal a înregistrat în meciul cu Ferrer a 37-a sa victorie consecutivă şi a şaptea la rând în finală la Monte Carlo, o performanţă neegalată până acum. În urmă cu mai mult de un secol, în anii 1880, americanul Richard Sears a câştigat şapte campionate americane consecutiv, însă în acea perioadă deţinătorul titlului se califica direct în finala următoare.

Nadal a câştigat la Monte Carlo al 44-lea titlu din carieră, al 30-lea pe zgură, suprafaţă pe care a pierdut doar şase meciuri din cele 187 disputate de la începutul anului 2005 până în prezent.

Victoria de la Monte Carlo este a 19-a pentru Nadal la un turneu Masters 1000, spaniolul în vârstă de 24 de ani având cu două succese mai mult decât Roger Federer şi Andre Agassi, un record absolut pentru aceste competiţii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă