Primăria municipiului Constanţa va oferi locuinţe sociale pentru aproximativ 6.000 de persoane nevoiaşe din oraş, care nu au unde sta, locuinţe care vor fi terminate în anul 2013, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, primarul Radu Mazăre.
Edilul a afirmat că municipalitatea constănţeană va realiza cel mai mare proiect social din România şi va oferi aproximativ 2.000 de unităţi locative modulare persoanelor nevoiaşe, în care acestea vor sta fără să plătească chirie sau utilităţi, conform Mediafax.
„Cred că este cel mai mare proiect social din România. Noi o să punem 2.000 de containere, care înseamnă fie o garsonieră sau un apartament cu două sau cu trei camere, 200 dormitoare, pentru 6.000 de oameni. O să punem la anul în martie 500, în septembrie anul viitor 500, martie următor 500, apoi iar 500 şi dacă va mai fi nevoie vom continua. Cei foarte amărâţi nu vor plăti nimic. Vor fi alţii cu un venit cât de cât care vor plăti numai apa şi curentul, iar cei care sunt tineri şi reprezintă o etapă provizorie în viaţa lor, care au copii şi totuşi n-au unde să stea şi muncesc, vor plăti şi o chirire modică astfel încât să fie obligaţi să caute ulterior ceva în care să stea”, a afirmat Mazăre.
El a precizat că valoarea totală a acestui proiect va fi de aproximativ opt milioane de euro pentru cele 2.000 de unităţi locative modulare, care vor fi amplasate pe un teren din municipiul Constanţa.
„Pentru suflet de om cazat ne costă între 1.000 şi 1.500 de euro, maxim. Deci, putem spune că proiectul pentru anul viitor, cele 1.000 de containere ne vor costa în jur de patru milioane de euro, iar pentru următoarea mie încă patru milioane de euro. (…) Eu cred că România poate suporta 1.000 – 1.500 de euro pentru fiecare amărât care nu are casă şi care doarme în bordee, cartoane sau case demolate”, a explicat Mazăre.
De altfel, primarul, însoţit de alţi angajaţi ai Primăriei, a vizitat, luni, mai multe zone din oraş unde trăiesc în condiţii extrem de dificile mai multe persoane, care fie şi-au pierdut locuinţele, fie au fost date sau vor fi date afară din locuinţe retrocedate şi nu mai au unde sta, amenajându-şi un acoperiş deasupra capului pe malul mării sau pe trotuar. Mazăre i-a asigurat pe aceştia că mai au de aşteptat cel puţin un an, după care vor fi mutaţi în unităţile locative modulare.
Acestea conţin grup sanitar propriu, grup bucătărie, unul, două sau trei dormitoare. De asemenea, în zona unde vor fi amplasate aceste locuinţe Primăria intenţionează să construiască o cantină socială, un dispensar, o zonă de grătare pentru picnic, două terenuri de sport, precum şi drumuri şi căi de acces.