» Actorul Radu Beligan si-a lansat marti cea de-a doua editie a cartii-manuscris "Note de insomniac".
» In discursul "Confesiuni despre viata si arta" tinut cu acest prilej, Radu Beligan a povestit despre oamenii care i-au marcat viata si cariera de-a lungul timpului.
Intr-un decor simplu si elegant, care incerca sa recreeze atmosfera de la inceputul secolului XX, dar conectat la realitate prin prezenta unui ecran pentru proiectii, Radu Beligan a facut marturisiri despre arta actorului, despre viata sa si oamenii care i-au influentat destinul artistic.
"Sunt vechi, domnilor, sunt vechi, s-au implinit 70 de ani de cand stau fara intrerupere pe scena, 70 de ani care inseamna jumatate din istoria teatrului romanesc", si-a inceput confesiunile Radu Beligan.
Subliniind ca un artist nu poate convinge pe toata lumea si ca valoarea in arta se dovedeste cu multa truda, Radu Beligan a marturisit ca marea lui izbanda este ca si-a pastrat pana azi "starea de elev". "Peste o luna implinesc 90 de ani si ma pregatesc sa invat un rol", a precizat marele actor.
"Arta actorului se invata prin osmoza, iar viata mea s-a intersectat cu personalitati unice din teatru", a spus actorul, amintind de personalitati ale scenei romanesti precum Lucia Sturdza-Bulandra, Elvira Godeanu, Victor Ion Popa, Sica Alexandrescu, George Vraca, Ion Iancovescu, Alexandru Giugaru, dar si de dramaturgii Eugène Ionesco, Camil Petrescu si Mihail Sebastian.
"Dumneata, daca ai sa fii serios, ai sa faci o mare cariera", a rememorat Radu Beligan cuvintele pe care i le-a spus Lucia Sturdza-Bulandra pe vremuri, cand il acceptase drept auditor la cursurile sale si i-a recitat din "Scrisoare mamei" de Esenin. De altfel, Beligan a subliniat faptul ca intreaga sa cariera se datoreaza Luciei Sturdza-Bulandra.
Alexandru Giugaru nu a lipsit nici el, caci Beligan a povestit ce raspundea acesta cand era intrebat de ce din meniul sa nu lipsesc niciodata doua cepe: "Una o mananc acum si pe cealalta o pastrez pentru diseara, sa-mi fac loc in tramvai".
Eugène Ionesco a fost amintit cu "celebra sa figura de clovn trist", iar Beligan a mai adaugat: "stia sa-si ascunda printre ceilalti oameni adanca sa anxietate".
Despre experienta la Teatrul National, Beligan a spus ca a incercat sa fereasca teatrul de "urgia vremii" si ca momentul sau de referinta a fost decizia de a aduce montarea lui "Danton" a lui Camil Petrescu, caruia ii promisese cu ceva timp in urma ca, daca va ajunge director la Teatrul National, ii va pune in scena piesa.
Maestrul s-a declarat rasfatat de soarta anul acesta, caci a primit patru premii de excelenta sub titulatura de "cel mai longeviv actor".
"Calatoria aceasta este scurta, sa incercam sa o facem la clasa I"
Confesiunile au fost intercalate cu momente din emisiuni TV, fotografii sau fragmente de arhiva audio cu vocile si reprezentatiile unor mari actori. Artistul chiar a adaugat ca munca este unul dintre cele mai importante elemente pentru un actor. "Nu-i poti convinge pe toti de valoarea ta in arta decat cu multa truda", a spus Beligan, subliniind ca "adevaratele creatii se invata pe parcursul mai multor ani, desi determinant este geniul artistic". "Uneori simti ca Dumnezeu ti-a pus un deget pe frunte", a spus Beligan. Actorul a marturisit ca si el a avut un asemenea sentiment la reprezentatiile cu "Revizorul" la Moscova. Radu Beligan s-a declarat de acord cu ideea ca un artist este suma intalnirilor sale, dar si rezultatul unui proces de invatare continuu.
"Singurul teatru care nu se va demoda este acela care pune degetul pe carnea vie a vietii", a decretat acesta. La finalul spectacolului, Radu Beligan le-a declarat iubirea sa spectatorilor, cei care, dupa cum a marturisit, l-au facut ceea ce este astazi. "Calatoria aceasta este scurta, sa incercam sa o facem la clasa I", astfel a incheiat seara Radu Beligan, avand ca fundal melodia lui Frank Sinatra "My way" si fiind aplaudat minute in sir de spectatori.
» Editie revizuita si completata
Intalnirea cu publicul si lansarea de carte de marti seara, de la Sala Mica a Palatului, au avut loc in cadrul primei editii a Festivalului Artelor Bucuresti, eveniment ce se desfasoara in perioada 2-9 noiembrie.
Volumul "Note de insomniac" (editie limitata) este scris de mana de Radu Beligan, iar aceasta noua editie este revizuita si completata. Cartea contine o anexa de 40 de pagini care s-a adaugat volumului initial aparut in 2001, un jurnal al amintirilor si, totodata, o colectie de eseuri. Cartea costa 100 RON.