Sute de persoane – rude, colegi de teatru, prieteni şi oameni simpli – au venit sâmbătă la Teatrul Naţional din Bucureşti pentru a-şi lua rămas bun de la maestrul Radu Beligan.
Rând pe rând, la sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului şi regizorului Radu Beligan şi-au prezentat un ultim omagiu mari actori, colaboratori, printre care Mihai Mălaimare, Dorel Vişan, Florin Piersic, Maia Morgenstern, Adela Mărculescu, Horaţiu Mălăele, Gheorghe Turda. A fost prezentă, de asemenea, principesa Maria.
* "L-am iubit. Sunt atât de singur şi de trist şi nu-mi vine să cred că maestrul Beligan, cu care vorbeam zilele trecute, cu care repetam şi care întotdeauna când se întâlnea cu mine îmi spunea numai vorbe excepţionale, tocmai dumnealui să mă părăsească. A fost o perioadă foarte lungă în care am lucrat împreună", a spus Florin Piersic cu lacrimi în ochi.
* "Radu Beligan este ultima redută a unui capitol foarte important din teatrul românesc, capitol creator făcut de generaţii întregi de artişti care au nutrit credinţa că trăiesc pentru a face teatru, considerând teatrul ca o formă de dialog, ca o formă de înţelegere între oameni şi ca o formă de potolire a patimilor oamenilor. (…) Beligan a fost ca un cordon ombilical prin care generaţii tinere de artişti puteau să primească înţelepciune şi măiestrie. Aici este valoarea", a afirmat Dorel Vişan.
* "A fost un intelectual de marcă. Ceea ce a făcut pe plan internaţional decenii la rând a fost mai puţin cunoscut în România. Discreţia sa proverbială, inteligenţa sa spumoasă, eleganţa sa, cultura sa l-au făcut pe Radu Beligan să fie unul dintre intelectualii de vârf ai României din secolului 20. Dumnezeu să-l ierte", a spus şi academicianul Răzvan Theodorescu.
* "Cel mai longeviv, unul dintre cei mai mari actori ai ţării noastre, deci o pagină de istorie – 75 de ani pe scenă", a afirmat la rândul său actorul George Ivaşcu.
Un sobor de preoţi a oficiat o slujbă religioasă, iar mai mulţi oficiali au prezentat mesajul lor evocând personalitatea lui Radu Beligan.
Consilierul prezidenţial Sergiu Nistor a citit mesajul adresat de preşedintele Klaus Iohannis. "În aceste momente triste, vreau să exprim încă o dată preţuirea statului român pentru cel care a fost călăuză a lumii teatrale româneşti, simbol al vitalităţii artei", se arată în mesaj.
Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a arătat că Radu Beligan a fost "un simbol al unei forme extrem de inedite de tinereţe, tinereţea celui care acceptă de fiecare dată să joace alte roluri în viaţă şi pe scenă". "La dispariţia unui mare artist cum a fost Radu Beligan suntem obligaţi la un moment de reculegere şi de linişte profundă", a adăugat Şuteu.
Actorul Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, a subliniat că Radu Beligan a fost "un pionier şi un academician în acelaşi timp". "Cu o carte în mână, cu un chip serafic, cu un trup subţire şi cu nasul mare, Radu Beligan a asigurat şi asigură teatrului românesc permanenţa calităţii intelectuale şi artistice", a spus Caramitru.
Înmormântarea marelui actor şi regizor a avut loc la Cimitirul Bellu.
Actorul Radu Beligan a murit miercuri la vârsta de 97 de ani.