6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialRadiografia gospodăriei românești: Cine e capul familiei și câți copii mai facem

Radiografia gospodăriei românești: Cine e capul familiei și câți copii mai facem

Familia românească este compusă, cel mai adesea, dintr-o femeie și un bărbat, fără copii. Capul familiei e, în trei sferturi din gospodăriile românești, un bărbat cu studii medii. În rândul familiilor cu copii, predomină cele cu un copil. Oamenii din mediul rural au mai mulți copii decât cei din mediul urban. De asemenea, pensionarii reprezintă 23% din persoanele dintr-o gospodărie, în timp ce salariații reprezintă numai 28%. Acestea sunt câteva dintre datele prezentate de Institutul Național de Statistică, într-o cercetare la nivel național, pe anul 2013.

Capul familiei: Bărbat cu liceu, de aproximativ 50 de ani

73% din gospodării sunt conduse de un bărbat (cu diferență de doar un procent între mediul urban și cel rural: 72,4% în urban și 73,7% în rural), față de doar 27% din gospodării conduse de o femeie (aici procentele se inversează – 27,6% cap de familie o femeie, în urban, față de 26,3%, în rural).

Cele mai multe gospodării sunt conduse de o persoană de sub 50 de ani reprezintă 44% din total, în timp ce gospodăriile conduse de o persoană de peste 65 de ani reprezintă 22,9%. În mediul rural, frecvenţă mare au avut gospodăriile conduse de persoane în vârstă de 65 ani şi peste (37,8%); de altfel, peste două treimi din numărul total de gospodării rurale (65,1%) sunt conduse de persoane în vârstă de 50 ani şi peste.

Cei mai mulți capi de familie (în gospodăriile de salariați, antreprenori, agricultori și șomeri) au până în 50 de ani, media de vârstă situându-se între 35 și 49 de ani. În ceea ce privește pensionarii, 66,7% dintre familii sunt conduse de o persoană de peste 65 de ani.

Cele mai multe familii sunt conduse de o persoană cu studii medii (75,1%), față de numărul celor conduse de o persoană care a absolvit învățământul supeior (12,2%), respectiv fără școală sau cu studii primare (12,7%).

Totodată, ponderea gospodăriilor conduse de o persoană analfabetă sau cu ciclul primar absolvit este de patru ori mai mare în mediul rural decât în mediul urban. Diferențe semnificative se regăsesc și la nivelul gospodăriilor conduse de persoane cu studii superiooare: 19,8% în mediul urban, față de numai 2,1%, în mediul rural.

Opt salariați la 10 gospodării

Salariații reprezintă aproximativ o treime din numărul total al persoanelor dintr-o gospodărie: numai 28,7%, ceea ce înseamnă aproximativ opt salariați la 10 gospodării. Lucrătorii pe cont propriu reprezintă 3,6%, în timp ce agricultorii sunt 7,6%. Șomerii reprezintă 4,9%, iar ponderea cea mai mare o au pensionarii, cu 23%. Elevii, studenții,persoanele casnice și vârstnicii fără pensie reprezintă un procent de 30 la sută.

Familiile cu patru copii și mai mulți, de patru ori mai numeroase în rural decât în urban

Familiile formate din una-trei persoane au reprezentat mai mult de doua treimi din numarul total al familiilor (69,3%), din care cele formate din doua persoane au reprezentat 27,0%. Familiile formate din cel mult 4 persoane au fost mai numeroase in mediul urban decat in rural, in timp ce acelea formate din 5-6 persoane si mai multe au fost mai numeroase in mediul rural.

Cele mai multe familii nu au copii (72,3%). În ceea ce privește cuplurile cu copii, cele mai numeroase sunt cele cu un copil (15,1%) și cele cu doi copii (9,7%). Numai 1% din familii au patru și peste patru copii.

Familiile cu peste patru copii sunt mai numeroase în mediul rural (1,8% față de 0,4%, în urban), în timp ce familiile cu un copil sunt mai numeroase în mediul urban (17,4% față de 12%).

Cele mai citite

Adriana Bahmuțeanu, amendată la cavoul lui Silviu Prigoană: „Lăsați-mă să-mi plâng copilul!”

Tensiuni la cimitir: fosta soție a omului de afaceri a fost escortată de poliție după ce a adus un omagiu la cavoul familiei. Adriana...

Cum au ajuns varza și fasolea ingredientele vegetale de bază în gastronomia românească?

Bucătăria românească se remarcă prin simplitate, dar și prin bogăția gusturilor autentice. Ingredientele de bază au fost, de-a lungul timpului, cele care se găseau...

Editoarea unui jurnal științific demisionează după ce a numit generația X „fasciști” în urma victoriei lui Trump

Laura Helmuth, editoare la Scientific American, a demisionat joi, după o serie de postări controversate pe rețelele sociale în care a criticat votanții pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă