3.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialRachetele iraniene, pericol real?

Rachetele iraniene, pericol real?

» Extinderea "scutului" antiracheta si pentru Europa de Sud-Est ar putea fi abordata la summitul NATO din 2008.

» Grija proiectului de "scut" antiracheta pare sa ii arda mai tare pe americani decat pe europenii din NATO.

» Ideea rachetelor de la Teheran care pot lovi Bucurestiul este privita de expertii militari ca o posibilitate cu sanse mici de a deveni realitate.

Problema amenintarii rachetelor iraniene asupra Romaniei este privita strict militar de fostul ministru al Apararii Ioan Mircea Pascu. "Datoria militarului este sa gandeasca in termenii celui mai rau scenariu posibil. Rachetele au fost testate de Iran, ele sunt o realitate. Nu putem sa ne sustragem acestei probleme spunand ca Iranul nu ne va ataca niciodata. Cred ca vor urma discutii de imbinare a viziunii SUA cu cea a NATO pe aceasta problema si cred ca se va cauta ca toate statele membre NATO sa fie acoperite", spune Pascu. Declaratia presedintelui american George W. Bush cum ca "scutul" antiracheta lasa descoperit flancul sud-est-european al NATO a dat nastere ideii ca Romania sta cu pieptul gol in fata rachetelor din Iran. In opinia lui Iulian Fota, directorul Colegiului de Aparare, Romania nu are altceva de facut in aceasta privinta decat sa tina pasul cu partenerii europeni: "Noi nu trebuie sa facem altceva decat sa dezvoltam politica pe care Occidentul o duce fata de Iran si solicitarile ca guvernul de la Teheran sa-si schimbe atitudinea. Iranul ramane o amenintare pentru toti, nici o tara nu exclude posibilitatea unui atac. Dar eu nu as considera Romania o tinta".
Ideea acestui scut a fost lansata de SUA, ca raspuns la strategia antiamericana a unor state precum Coreea de Nord, Libia sau Iran. Ulterior, SUA au invitat NATO sa dezvolte, cu sprijin american, un scut propriu. Cu alte cuvinte, proiectul antiracheta din Polonia si Cehia se afla mai degraba in prim-planul agendei americane, nu al NATO. Ministrul Apararii, Teodor Melescanu, a declarat presei ca abia la summitul NATO din 2008, de la Bucuresti, se va ridica problema extinderii scutului antiracheta si pentru Europa de Sud-Est.
Analistii militari sunt de acord ca amenintarea iraniana exista, dar are sanse mici sa fie pusa in practica asupra statelor europene. Tema tarilor protejate si a celor neprotejate de scut e privita de analistul militar Cornel Codita ca un indemn american la implicarea mai viguroasa a NATO in acest proiect. "Ce relevanta are aceasta infrastructura pentru securitatea tarilor europene? E evident ca posibilitatea ca acestea sa fie tinta unor atacuri cu racheta din Iran e de o probabilitate redusa. E un scenariu in care lucrurile scapa de sub control. Romania nu are o necesitate vitala si imediata in aceasta problema", spune Cornel Codita.

Cele mai citite

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...
Ultima oră
Pe aceeași temă