3.7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialR. Moldova: Alianta Moldova Noastra a fuzionat cu partidul premierului Filat

R. Moldova: Alianta Moldova Noastra a fuzionat cu partidul premierului Filat

Partidul Liberal Democrat, formaţiunea condusă de premierul moldovean Vald Filat, şi Alianţa Moldova Noastră, au fuzionat astăzi, potrivit presei de la Chişinău, citată de NewsIn.

AMN a hotarat acum trei săptămâni sa treaca la PLDM. Liderul formaţiunii, Serafim Urechean, a explicat că a decis, ca un comandat, „să-şi păstreze oastea”, care a pierdut alegerile şi a rămas în afara Parlamentului. Foştii miniştri AMN-isti Valeriu Cosarciuc şi Alexandru Oleinic s-au opus atunci fuzionării, pledând pentru păstrarea partidului şi participarea la locale.

Ulterior, liderii celor două formaţiuni, Serafim Urechean şi Vlad Filat, au semnat Acordul de fuziune, al cărui conţinut nu a fost făcut public. Oficiali din AMN au declarat, pentru StireaZilei.md, că documentul prevede că viceminiştrii şi şefii agenţiilor guvernamentale, membri ai AMN din Guvernul Filat 1, îşi vor păstra fotoliile în actualul Executiv. În plus, AMN se va alege cu funcţii importante în conducerea PLDM. Mâine, liberal-democraţii vor fi şi ei convocaţi la Congres.

La alegerile din 28 noiembrie 2010, AMN a obţinut 2,05% din voturi, iar PLDM – 29,42 la sută din sufragii.

„Decizia de a fuziona cu Partidul Liberal Democrat nu este cea mai fericită din viaţa mea, dar este necesară pentru democratizarea Republicii Moldova.” Declaraţia aparţine preşedintelui Alianţei Moldova Noastră, Serafim Urechean şi a fost făcută înaintea congresului AMN, care are loc la Casa Sindicatelor.

Urechean a declarat că, deşi în partidul său există păreri diferite în privinţa fuzionării, majoritatea membrilor sunt pentru. „Trebuie să ducem la un sfârşit logic procesul integrării europene, dar şi reformele din toate domeniile. Împreună vom deveni mai puternici”, a menţionat acesta.
AMN s-a constituit la 19 iulie 2003 prin fuziunea Alianţei Social-Democrate din Moldova (ASDM), Partidului Liberal (PL) şi a Alianţei Independenţilor din Republica Moldova (AIRM).

Cele mai citite

Piața Matache va rămâne deschisă după incendiul care a cuprins-o sâmbătă

Piaţa Matache va rămâne deschisă după incendiul care a afectat, sâmbătă dimineaţă, bazarul de haine, iar cei 16 comercianţi rămaşi fără spaţiile comerciale distruse...

Piața rezidențială în 2024: Creștere a cererii și noi proiecte în București

Anul 2024 a adus o evoluție pozitivă pentru piața rezidențială, datorită condițiilor mai atractive de accesare a creditelor ipotecare comparativ cu 2023. Cu toate...

Piața Matache va rămâne deschisă după incendiul care a cuprins-o sâmbătă

Piaţa Matache va rămâne deschisă după incendiul care a afectat, sâmbătă dimineaţă, bazarul de haine, iar cei 16 comercianţi rămaşi fără spaţiile comerciale distruse...
Ultima oră
Pe aceeași temă