Sarbatoarea pascala a reconfirmat rolul cu totul special al Bisericii Ortodoxe detinut in vietile celor mai multi dintre romani. Personalitate controversata in trecut, Patriarhul Teoctist, in varsta de 90 de ani, este actualmente perceput mai degraba drept simbol incurajator pentru capacitatea Bisericii de a trece prin si peste toate vicisitudinile sortii. Slujba Invierii, celebrata de Preafericit an de an la Patriarhia Romana, reprezinta una din marile si solemnele evenimente ale lumii ortodoxe, in care un nou lacas de cult este sfintit, in medie, o data la trei zile. Persoanele ce intrunesc calitatile pioseniei (variabila de la caz la caz) si devotiunii fata de nevoile si necazurile altora, dar poseda totodata ambitia promovarii in ierarhia unui organism in care preotii si maicile sunt, de fapt, functionari de stat au toate sansele sa faca o cariera stralucita. In Romania nu exista indeletniciri in cadrul carora femeile sa-si poata exercita mai eficace talentul de lider decat cele din interiorul Bisericii Ortodoxe.
Dintre cele 18 milioane de credinciosi ortodocsi, multi prefera comunicarea directa, nemijlocita, cu Dumnezeu, renuntand la intermediarii clerici, deveniti Ð uneori Ð cam prea lumesti. Si chiar daca afluxul credinciosilor la slujbe nu este neaparat cel mai mare in mediul urban, vastele intinderi ale Bucurestilor Ð teren considerat de multi a fi unul disolut Ð raman scena nenumaratilor tineri ce se inchina in timp ce trec pe langa bisericile devenite tot mai putine in ultimii 150 de ani. Astfel de semne de evlavie sunt mult mai putin vizibile la nord de Carpati.
Daca Romania a avut cu adevarat parte de vreo revolutie in 1989, atunci aceasta va fi fost mai degraba una devotionala. Ne putem intreba, in consecinta, de ce renasterea credintei in randurile atator generatii nu a condus deopotriva la sporirea influentei organismului BOR? Pentru ca Biserica nu a dat si nu da semne de a dori transpunerea cuvantului Evangheliei in plan social, prin infiintarea de scoli, spitale sau orfelinate Ð aidoma marii sale rivale, Biserica Greco-Catolica, renumita pentru actiunile ei socio-caritative inainte de a fi interzisa in 1948. BOR pare determinata in perpetuarea retinerii fata de initiative vizand comunitatea, ceea ce a si condus, dupa 1989, la ascensiunea bisericilor neoprotestante, in special in noile regiuni urbane. Imaginea actuala a BOR este cea a unei biserici introspective, detasata de problemele cotidianului. Si nici nu este de presupus ca o viitoare ascensiune a unui patriarh mai tanar ar schimba cu ceva aceasta stare de fapt. Daca Biserica dorea cu adevarat sa se dedice diversitatii aspectelor sociale aflate in continua progresie, ar fi facut-o pana in prezent, deoarece organismul ei permitea o asemenea implicare, nefiind unul rigid si centralizat. Ea a preferat insa sa se macine pe tema a numeroase disensiuni, redate pe larg de presa Ð ca de exemplu batalia purtata la inceputul anului pentru instalarea unui al doilea mitropolit in Ardeal. Nici controversa avuta cu greco-catolicii in privinta retrocedarii lacaselor de cult ce le apartinusera candva nu pare a fi solutionata prea curand. Este, desigur, greu sa te lepezi de traditia servilismului fata de stat atunci cand aceasta obedienta s-a instaurat practic odata cu infiintarea Romaniei moderne.
Pasivitatea Bisericii Ortodoxe a avut destule si fatale consecinte pentru Romania pe parcursul istoriei turbulente a tarii. Data fiind aceasta istorie, poate parea logic si generos a considera ca si BOR are nevoie, deocamdata, de o perioada de convalescenta si de consolidare, iar dupa ce isi va fi regasit fortele se va concentra neintarziat asupra problemelor stringente si va actiona in cel mai pur spirit pastoresc. Din pacate, adevarul este cu totul altul. Procesul de globalizare reprezinta un pericol real pentru ascensiunea sau reafirmarea Bisericii. Exodul oamenilor nevoiasi, plecati din inima Ortodoxiei, a demarat, la scara larga, in 2000 si va continua sa escaladeze. Consecintele asupra structurii de familie sunt clar unele de distorsionare, bunicii ramanand singurii care mai pot avea grija de copii. Pe cand in Occident apar noi si noi comunitati de romani, ramane inca de vazut daca si cat de efectiva va fi aplecarea spre misionarism a BOR. Daca ea nu va lua in considerare acest aspect, atunci fie neoprotestantii vor deveni principalii beneficiari, fie copiii acestor romani vor creste in buna parte in afara Bisericii, data fiind secularizarea lumii inconjuratoare.
Problema cea mai grava rezida insa in traditionala lume rurala. Uniunea Europeana nu a facut nici un secret din planurile ei de viitor legate de satul romanesc. Majoritatea satenilor va disparea, oamenii fiind inghititi de haul procesului de urbanizare ce aminteste mai mult sau mai putin vag de intentiile de odinioara ale lui Ceausescu Ð proces ce va fi implementat, desigur, cu mult mai multa omenie si in baza unei serii de stimulente materiale. Este dureros, acum, ca Romania nu mai dispune de un Lucian Blaga Ð perpetuu pregatit si apt in a sari in apararea satului romanesc, atat din punct de vedere spiritual si emotional, cat si ca entitate concreta. In prezent, cei mai multi intelectuali imbratiseaza ideea „europenizarii”, fiind dispusi sa plateasca pretul implinirii acestui deziderat si constientizand totodata ca pana la urma altii sunt aceia care platesc cu varf si indesat.
Sistematizarea de catifea promovata de UE pare o nebunie atunci cand vedem cat de vulnerabile sunt in fond orasele europene Ð bunaoara sub aspectul penelor de curent sau al recentelor amenintari ale Rusiei (amatoare in a detine si extinde controlul asupra surselor energetice ale Europei) de a inchide robinetul alimentarii cu gaz daca Bruxellesul contravine in vreun fel dorintelor sale. Aceasta situatie ingrijoratoare ne arata ca Romania are, de fapt, nevoie de tinuturi infloritoare, pline de viata, populate de familii increzatoare in propriile lor forte si capabile sa faca fata chiar si unor calamitati naturale.
Iar unica institutie detinatoare a unei puteri sociale suficient de mari pentru a preveni obstescul sfarsit al satului romanesc – planuit cu grija de niste birocrati de la Bruxelles Ð este Biserica Ortodoxa Romana. Va interveni ea, oare, pentru supravietuirea si intru pastrarea uneia dintre ultimele comori ecologice europene Ð spre beneficiul generatiilor ce vor veni? Sau va prefera sa adopte o fata lumeasca ce ii va aduce, dupa cel mult doua generatii, slujba de vesnica pomenire ca si institutie?
