Cu cateva zile in urma, am fost intrebat de un jurnalist care ar fi motivele pentru care economistii (se referea la cei romani) nu au reusit sa prevada actuala criza economica. Intrebarea, care ascunde si un repros la adresa economistilor, m-a urmarit de atunci chiar la modul personal. Am convingerea, pe care i-am impartasit-o si respectivului jurnalist, ca nimeni nu putea sa prevada aceasta criza. In plus, economistii cu cea mai mare audienta, cei din banci sau din institutele de prognoza, au tendinta de a tine seama de parerile celorlalti analisti, se influenteaza unii pe altii si se construieste un consens dominant de care este greu si riscant sa te indepartezi. Asa cum au aratat mai multe studii, pentru un analist este mult mai riscant sa aiba o opinie singulara: nimeni nu te blameaza daca de inseli la un loc cu ceilalti, dar daca faci opinie separata si se intampla sa te inseli, ai toate sansele sa ai o cariera scurta.
In mod fundamental insa, prezicerea viitorului a fost intotdeauna o sarcina dificila indiferent de mijloacele folosite si, in ciuda progreselor facute in modelarea economica si in cresterea capacitatii de calcul, ramanem limitati in capacitatea noastra de prevedere a ceea ce se va intampla.
Ar fi nedrept totusi sa nu recunoastem ca economistii, desi incapabili sa prevada aceasta criza, au atras atentia in repetate randuri asupra riscurilor declansarii unei crize. Sa ne amintim ca in 2005 au aparut dezacorduri intre guvern si FMI, care insista asupra riscurilor politicilor economice prociclice adoptate de Guvern. Dar FMI era deja pe postul celui care strigase de atatea ori in trecut "lupul" fara ca scenariile sale pesimiste sa se indeplineasca, incat nu mai era luat foarte in serios. In plus, era chiar placut sa sfidezi aceasta institutie de tutela careia speram ca ne-am eliberat pentru totdeauna.
Stafeta a fost ulterior preluata de catre Banca Nationala, care a transmis in repetate randuri mesaje privitoare la pericolul "supraincalzirii" economiei. Desi cei mai multi economisti recunosteau riscurile supraincalzirii, majoritatea considerau ca in cel mai rau caz se va produce o "corectie" care nu va avea un caracter dramatic. Pe masura ce scenariile pesimiste intarziau sa se materializeze, crestea increderea ca economia romaneasca ar putea fi unul dintre cazurile fericite de "miracole economice" care sfideaza legile economiei cu rate de crestere inalte si echilibre mentinute pe muchie de cutit.
Astfel de momente de "exuberanta irationala", cum au fost denumite, sunt foarte contagioase si greu de combatut. In luna mai 2007 am participat la o conferinta privitoare la evolutia in perspectiva a pietei de capital. In finalul interventiei mele am punctat faptul ca ar trebui sa luam in considerare posibilitatea intrarii intr-o faza descendenta a ciclului economic, pentru ca istoria ne arata ca asa functioneaza economia, cu perioade de avant si de incetinire.
Urmatorul vorbitor, presedintele unuia dintre cele cinci SIF-uri, a replicat spunand ca aceste teorii clasice privind ciclurile sunt depasite din cauza revolutiei tehnologice care a schimbat fundamental datele problemei. Aceasta pozitie a fost foarte populara in ultimul deceniu printre analistii occidentali, dar ea poate fi regasita si cu multa vreme in urma: Irving Fisher, un mare economist american, folosea cam acelasi argument pentru a justifica exuberanta burselor inainte de marea criza din 1929-1933.
In a doua parte a anului 2007 situatia sectorului financiar din America s-a deteriorat brusc si a inceput sa se vorbeasca despre ceea ce, cu pudoare, erau numite "turbulente" pe pietele financiare. Dar chiar si atunci predomina opinia ca tarile emergente vor fi destul de ferite de ceea ce se intampla in economiile dezvoltate, deoarece nu erau expuse la activele toxice americane. Exista chiar speranta ca China, India, Brazilia si Rusia vor prelua stafeta de motor al cresterii ajutand la depasirea crizei.
La sfarsitul acestui an am publicat un articol in care observam ca este nerealist sa credem ca Romania va scapa neafectata de evolutiile de pe pietele internationale, principalele canale de transmitere a acestor influente fiind cel al fluxurilor financiare (care se vor reduce si vor deveni mult mai scumpe). Consecintele previzibile erau cresterea ratelor dobanzilor la credite, incetinirea cresterii si impactul ei asupra deficitului bugetului public, devalorizarea monedei nationale si mentinerea presiunilor inflationiste la un nivel ridicat.
Chiar daca toate aceste evolutii au fost efectiv inregistrate cateva luni mai tarziu, spre sfarsitul anului 2008, nu as emite vreodata pretentia ca am prevazut actuala criza. Aceasta combina de o maniera unica o componenta interna (al carei efect este o corectie necesara a economiei care sa aduca ritmul de crestere de la peste 9 la suta anual spre 5-6 la suta cat este sustenabil) cu o componenta externa (care reduce suplimentar cresterea de la 5-6 la suta pana la minus 3-4 la suta). Efectul cumulat este mult mai grav decat am presupus vreodata.
