0 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialPunct de traversare a Dunării între Isaccea şi Ucraina

Punct de traversare a Dunării între Isaccea şi Ucraina

Un nou punct vamal va fi înfiinţat la graniţa dintre România şi Ucraina, odată cu înfiinţarea unei linii de traversare a Dunării cu nave RO-RO între Isaccea şi comuna Orlovka (Ucraina). O navă RO – RO (roll on/roll off) transportă autovehicole de transport de mărfuri.

După cinci ani de demersuri, la Orlovka a avut loc recent semnarea acordului de cooperare între autorităţile române şi cele ucraineene cu privire la înfiinţarea noului punct de trecere a frontierei.

Potrivit lui Stelian Găvruş, administratorul fimei MBS din Bucureşti, administratorul proiectului punctului de trecere de la Isaccea, în luna aprilie vor începe lucrările de amenajare a malurilor şi de construire a clădirilor de ambele maluri ale Dunării.

În februarie 2010, Consiliul Local Isaccea s-a asociat cu MBS pentru o perioadă de 49 de ani, firma urmând să construiască edificiile noului punct internaţional de trecere, respectiv clădirile care vor găzdui Vama şi Poliţia de Frontieră, dar şi un hotel şi un restaurant. Suprafaţa pe care va fi amenjat punctul de trecere de pe malul românesc este de 13,9 hectare. Investiţiile sunt estimate la 12 milioane de euro. În 2011, proiectul a obţinut şi susţinerea consiliului Euroregiunii Dunărea de Jos.

După ce şi-au dat acordul în legătură cu înfiinţarea noului punct vamal ministerele afacerilor externe din România, Ucraina şi Republica Moldova, şi a fost obţinut şi avizul Uniunii Europene, Guvernul a aprobat, în şedinţa din 10 octombrie 2012,  Memorandumul referitor la „Încheierea unui acord cu partea ucraineană privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat româno – ucrainene pentru pasageri şi marfă în regim rutier (bac) tip RO – RO între localităţile Isaccea (România) – Orlovca (Ucraina)“. Guvernul a aprobat şi Memo­randumul întocmit de Ministerul Afacerilor Externe, în care se propune deschiderea noului punct internaţional de trecere a frontierei. Odată cu recenta încheiere a acordului de cooperare, s-a dat undă verde demarării lucrărilor, care ar putea fi finalizate în aproximativ doi ani.  

 

 

 

Cele mai citite

Câștigurile din criptomonede, scutite de impozit până în 2025: oportunitate majoră pentru investitori

Interesul pentru criptomonede a crescut, mai ales după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA Parlamentul României a adoptat, prin vot în Camera...

Rusia spune că SUA „întărâtă” Ucraina să atace cu rachete cu rază lungă de acțiune

Decizia Statelor Unite de a permite Ucrainei să folosească arme cu rază lungă de acțiune împotriva țintelor din teritoriul Rusiei a generat reacții dure...

Cristi Chivu revine pe teren pentru Ajax într-un meci al legendelor împotriva lui Real Madrid!

Cristi Chivu a fost protagonistul unui moment special pe "Johan Cruijff Arena", participând la un meci al legendelor organizat de Ajax Amsterdam cu ocazia...
Ultima oră
Pe aceeași temă