Spitalul Judeţean Brăila a fost amendat cu 15.000 de lei în urma unui control făcut de o brigadă a Ministerului Sănătăţii, care a găsit, între alte nereguli, un pui congelat în frigiderul cu medicamente. Farmacista care a pus carnea în frigiderul instituţiei s-a apărat spunând că i s-a stricat frigiderul de acasă, potrivit infobraila.ro.
„Eu insist să spun cum stau lucrurile cu adevărat. În primul rând, puiul nu era pui, erau alte pachete alimentare, pe care le-am pus într-un congelator gol. Nu există medicamente care să se țină în congelator, vă spun din peste 30 de ani de experiență. Eu am zis că am greșit, dar de nevoie am făcut-o. Mi s-a stricat frigiderul acasă și pe căldurile astea am zis că nu o fi foc câteva zile. Dacă așa a fost să fie, să vină controlul”, s spus farmacista.
Între celelalte nereguli identificate de echipa de control se numără: spaţii neigienizate în tot spitalul, paviment degradat, pereţi crăpaţi şi murdari, faianţă lipsă, mobilier vechi, condiţii de cazare improprii în secţia Oncologie, microclimat nefavorabil pentru pacienţi prin lipsa unor instalaţii de aer condiţionat, grupuri sanitare insuficiente, lipsa frigiderelor pentru citostatice în secţia Oncologie, lipsa jaluzelelor la ferestrele saloanelor şi praf în laboratorul de la Unitatea de Primiri Urgenţe, potrivit obiectivbr.ro.
„Brigada a venit ca urmare a mai multor sesizări făcute la minister despre chestiuni cunoscute. Este vorba despre curăţenia şi starea de igienizare a spitalului, care există de 35 de ani şi care e silit într-un timp destul de scurt să se conformeze unor norme recente destul de drastice de igienă, circuite funcţionale şi dotări", a spus managerul spitalului, doctorul Mihail Iugulescu, pentru obiectivbr.ro.
Astfel, Spitalul Judeţean Brăila trebuie să plătească amenda de 15.000 de lei, în termen de 15 zile.
Nu este prima dată când spitalul este amendat. Unitatea medicală din Brăila a fost amendată cu 300 de mii de lei în anul 2014.