1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialPuciul care urmează sau cum joacă Ponta mingea la joasă înălțime

Puciul care urmează sau cum joacă Ponta mingea la joasă înălțime

Strategii premierului au înțeles că pentru a câștiga partida cu Justiția au nevoie de timp, de răbdare și poate chiar de unele sacrificii. Nu se mai înghesuie ca în vara anului 2012 să pregătească un Blitzkrieg ca la carte sau o Marțe Neagră ca în iarna lui 2013, când parlamentarii PNL și PSD au votat în aceeași zi o superimunitate care să-i apere ca un scut de procurorii anticorupție.

Acum, puciul împotriva Justiției este discret și difuz, aproape că nu se simte, cu toate că prevestirile sunt sumbre. Doar Victor Ponta, care nu mai are răbdare și nu se poate adecva strategiei, face gălăgie, avertizându-ne că urmează să ne întoarcem de unde am plecat. Adică la sistemul oligarhic creat în ultimii 25 de ani, în care câteva zeci de familii dețin puterea economică, politică, mediatică și dictează viitorul României doar în funcție de propriile lor interese. Pentru ca proiectul reîntoarcerii să aibă succes, e nevoie de blocarea și controlul Justiției.

Recăderea în trecut se pregătește deocamdată la nivel propagandistic: la televiziunile de casă ale premierului Ponta&PSD se arată în fiecare zi cât de mult greșesc procurorii și judecătorii în cazuri simple, dar care afectează iremediabil viețile unor oameni obișnuiți. Sunt povești triste în care unii stau la închisoare fără să fie vinovați, în vreme ce alții își pierd casele și restul agoniselii din pricina unor erori judiciare. Cazuri noi sau vechi sunt folosite pentru a generaliza și a demonstra un singur lucru, că cei mai mulți magistrați, în special de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) și de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), sunt incompetenți, răuvoitori și chiar manipulați de oameni politici.
 
O poveste pe zi este tactica prin care oamenii sunt manipulați să creadă că, de fapt, greșeala nu ar fi excepția, ci regula. Și chiar mai mult, că eroarea ar fi făcută din răzbunare pentru a distruge vieți și pentru a rearanja spațiul politic actual. Cazul Mariana Rarinca, femeia care a fost achitată după ce a stat în arest preventiv șase luni într-un proces cu șefa Înaltei Curți, este exemplul suprem pentru a arăta că e toxică încrederea în Justiție și că trebuie să cadă capetele celor care conduc DNA și ICCJ. Firește că oamenilor nu li se spune că schimbările dorite în Justiție de Ponta&PSD și televiziunile prietene le-ar da din nou liber politicienilor la trafic de influență, afaceri cu statul, legalizând furtul la nivel înalt. Această metodă de manipulare în care sunt ascunse costurile reale ale acțiunii, prezentându-se în schimb un avantaj fictiv se numește „mingea la joasă înălțime“.
 
Ponta joacă mingea la joasă înălțime, încercând să ne păcălească, să ne facă să credem că Liviu Dragnea ar fi la fel de nevinovat ca Mariana Rarinca. Ce mai contează că liderul PSD a adus la referendumul din 2012 până și morții să voteze pentru demiterea fostului președinte. Premierul spune că dacă l-ar fi achitat pe Dragnea, care în primă instanță a primit un an cu suspendare, judecătorii ar fi fost arestați. Apoi, Ponta s-a implicat personal în apărarea prietenului său Dan Șova, pe care DNA îl vrea în arest preventiv pentru mai multe fapte de corupție, de care se pare că premierul nu e străin. Înainte de votul Senatului care a decis ca Șova să nu fie dat pe mâna procurorilor, Ponta a încercat să demonstreze că nu există nicio justificare pentru arestarea acestuia, în afară de „una politică“. Șeful Guvernului își dă cu părerea tot mai des despre ce nu merge bine în Justiție, în vreme ce parlamentarii PSD pregătesc tot mai multe modificări la Codul Penal și la Codul de Procedură Penală, în așa fel încât corupții să poată scăpa cât mai repede de magistrații care îi agasează și chiar să pună șaua politică pe ei.
 
Puciul se țese în aceste săptămâni la foc mic, prin cât mai multe legi care schimbă regulile în domeniul anticorupției, până la dizolvarea lor definitivă, prin punerea la adăpost a parlamentarilor acuzați de corupție și prin încercările de intimidare a magistraților făcute chiar de prim-ministru. La vară, când diplomații străini pleacă în vacanță și țara e amorțită de căldură, vor fi date loviturile finale, una câte una, pe nesimțite.  

Sabina Fati
Sabina Fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Tensiuni între Colegiul Medicilor și CNAS: Actele adiționale pentru 2025, sub semnul întrebării

Medicii cer publicarea bugetului pentru anul viitor și asigurarea unor negocieri transparente Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis o solicitare oficială către Casa Națională...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Avertizare Cod portocaliu: Ninsori, viscol și ploi în România

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu valabilă până miercuri dimineață, la ora 10.00, pentru zonele montane înalte din Carpații...
Ultima oră
Pe aceeași temă