Consilierii PDL şi UDMR nu au reuşit să îl aleagă pe Vasile Filimon în conducerea judeţului.
Coaliţia PDL-UDMR din Con-siliul Judeţean (CJ) Mureş a dat încă un semn de neputinţă. În urmă cu trei zile, în baza unei înţelegeri între Dorin Florea, li-derul PDL Mureş, şi Attila Kele-men, preşedintele UDMR Mureş, 15 consilieri judeţeni PDL şi UDMR au iniţiat un proiect de hotărâre pentru înlocuirea vicepreşedintelui liberal Cristian Chirteş cu Vasile Filimon de la PDL, însă proiectul nu a mai fost dezbătut în şedinţa de ieri. Preşe-dintele CJ Mureş, Edita Lokodi, a explicat că acest subiect va fi dezbătut într-o şedinţă viitoare, după ce nouă consilieri UDMR din cei 15 ai coaliţiei au hotărât că nu se impune introducerea subiectului pe ordinea de zi a forului administrativ judeţean în regim de urgenţă.
Această decizie a fost luată însă după ce liderul PNL Mureş, Ci-prian Dobre, a purtat mai multe discuţii atât cu reprezentanţii UDMR, cât şi cu câţiva aleşi judeţeni de la PDL care nu îl susţineau pe Vasile Filimon. „Lăcomia PDL este atât de mare încât îi interesează orice post cu care pot să îşi satisfacă clientela politică”, a declarat Ciprian Dobre, care spune că nu înţelege care ar fi câştigul judeţului dacă s-ar opera această schimbare la vârful CJ Mureş doar pe criterii politice.