Indignarea, dispretul si deriziunea produc efectele scontate doar in masura in care sunt aplicate in doze mici. Daca devin reflex, parte integranta a instrumentarului sau, ajung sa-l deprecieze in cele din urma chiar pe politician – in conditiile in care acesta este, de altfel, unicul membru al marii familii liberale aflat in prezent in fruntea unui guvern european.
Naduful premierului s-a revarsat, pe rand, asupra ziaristei care l-a intervievat recent pentru cotidianul de fata, asupra principalului lider al opozitiei si, desigur, asupra nemesisului sau de la Cotroceni. Sa fie oare supusa strategia domnilor Finkelstein si Silberstein unui test de fiabilitate? Ori s-a optat pentru schimbarea macazului si se recurge, mai nou, la serviciile lui Alexandr Kondyakov, consultantul moscovit primit, in martie, la Palatul Victoria? Se prea poate ca principalul motiv de suparare al lui Tariceanu sa il constituie rusii: Vladimir Putin tocmai si-a aratat pumnul de fier Occidentului – exact in perioada in care premierul vorbeste de necesitatea unei vizite efectuate la Moscova in vederea stabilirii unor legaturi bilaterale mai stranse, in special in domeniul energetic.
seful Guvernului admite ca in tara domnesc haosul si instabilitatea, dar considera ca vina pentru aceasta stare de fapt o poarta exclusiv Basescu. Apoi deplange ideea democratiei participative à la Venezuela si Libia, cu decizii luate "in forumuri publice, congrese si eventual referendumuri". Recentul plebiscit, pe care de altfel l-a provocat, a fost insa o versiune net superioara celor enumerate de domnia sa, amintind mai degraba de modelul elvetian de consultare populara. Tariceanu a mai insistat asupra eforturilor sale intense de guvernare, ale carei rezultate urmeaza sa devina curand vizibile pentru toata lumea – recte UE si electoratul roman. Presupun ca extenuarea il va fi impins sa traga un pui de somn atunci cand ministrul Justitiei, in varsta de 29 ani, proaspat sosit de la Iasi laolalta cu amicii sai, si-a facut debutul incercand sa revoce un procuror insarcinat cu anchete percepute drept cruciale la Bruxelles in vederea combaterii coruptiei la orice nivel si a promovarii reformelor din sistemul judiciar.
Premierul a marait, de altfel, si la ambasadorii care au decis sa participe la o sedinta a CSM menita sa initieze contrarevolutia in justitie, impartasind probabil opinia lui Puiu Hasotti despre vizitele ambasadorilor britanic si american la Mircea Geoana ca fiind parte a unui intreg complot. Ludovic Orban s-a aratat in schimb neobisnuit de taciturn, dar, ce-i drept, a fost preocupat de decapitarile ordonate in cadrul Ministerului Transporturilor – domeniu considerat de seful sau de partid si de guvern drept cel mai potrivit aptitudinilor sale. Astfel, zilele trecute au fost promovati functionari determinati a executa ordinele liberale, indiferent de linia generala adoptata.
Poate ca Tariceanu se comporta ca atare, ignorand complet opinia publica, deoarece viziunea sa nu este una exclusiv de inspiratie politica. Ca om de afaceri, va fi perfect constient ca vanzarea bucata cu bucata a unei companii este de cele mai multe ori o afacere cat se poate de profitabila. Loialitatea adjunctilor sai ii este garantata, dat fiind ca acestia stiu ca au viitorul asigurat. In acest sens, una din persoanele cele mai apropiate premierului aducea, in noiembrie, o modificare Legii 188 privind statutul functionarului public, in urma careia orice persoana fost membru al Parlamentului timp de un mandat intreg este indreptatita sa-si faca intrarea in categoria inaltilor functionari publici. Amendamentul in cauza spune totul despre modul in care PNL intelege si vede reforma administrativa.
Dilema PSD legata de pozitionarea sa si de urmatoarele demersuri este una evidenta si majora. Poate ca socialistii se tem ca Tariceanu se va dovedi realmente determinat a reinventa un nou segment de votanti, iar pana la aparitia acestuia sa persiste in eludarea completa a actualului electorat. O sustinere a Guvernului nu serveste cu nimic PSD-ului, unicul avantaj rezidand in detinerea functiei-cheie. Dar, chiar si in aceste conditii, Cabinetul ar fi unul de sacrificiu, caruia ii va fi imposibil sa evite in final verdictul drastic al cetatenilor chemati la urne.
Este de sperat ca presedintele si aliatii acestuia sa nu incerce surclasarea adversarului prin racnete de acelasi gen. Distantarile trebuie sa devina, de-acum, sesizabile prin intermediul unor abordari politice fundamental diferite, menite a le prezenta cetatenilor macar o luminita ivita la capatul tunelului in care au fost aruncati de politicieni.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
