Pentru un partid care dispune, indubitabil, de cele mai multe conexiuni cu lumea politica antedecembrista, PSD se prezinta zilele acestea surprinzator de relaxat in privinta disputarii in public – inclusiv pe blogosfera – a certurilor si conflictelor sale. Adrian Nastase, bunaoara, investeste mai mult timp si energie in blogul sau decat oricare alt politician european cu pasiuni similare. si-a transformat blogul intr-un soi de Versailles virtual, de unde ba isi (re)proclama importanta, ba ofera cugetari despre o serie de probleme majore ale vremurilor noastre, raspunzand totodata politicos numerosilor petenti adunati la portile palatului sau electronic. De altfel, si Ion Iliescu, desi aflat la sfarsit de cariera politica, a decis de ceva vreme ca este cazul sa se alature bloggerilor activi.
Actuala lupta din PSD are, categoric, de-a face cu prezenta, respectiv absenta formatiunii de la guvernare. In decursul ultimilor 15 ani, PSD s-a aflat la putere doar vreme de cinci. Anul trecut, grosolana tentativa de subordonare a Ministerului de Interne a condus nu doar la ruperea coalitiei de guvernare, ci si la diminuarea accentuata a puterii PSD. In vremurile de glorie ale lui Ion Iliescu, un astfel de fiasco era de neimaginat – omul ar fi chemat minerii sau alte forte subterane pentru a-si desfiinta adversarii si cu asta, basta. In prezent insa, PSD nu doar ca nu mai detine controlul asupra aparatului de stat, ci pare a fi pierdut o serie intreaga de insusiri, printre care si ferocitatea sa de odinioara. De-a lungul anilor, s-a transformat intr-o formatiune cu iz distinct provincial, mentinandu-si influenta in plan regional preponderent gratie "baronilor", mai bine zis, a sumelor alocate puterii locale de la centru. Astazi, un lider regional tenace poate obtine extrem de multe in baza influentei sale personale, pe cand ponderea conducerii centrale a scazut continuu. Ca atare, pentru PSD s-ar impune, de fapt, intrebarea daca mai simte nevoia unei conduceri centrale sau nu.
Cel putin deocamdata, pe scena politica romaneasca nu pare sa existe vreun partid capabil de instaurarea unei dominante similare celei exercitate odinioara de PSD. Aspectul va da, probabil, curand de gandit si mintilor mai luminate din PSD. In momentul de fata, Romania politica se prezinta ca un arhipelag compus dintr-o puzderie de centre de putere care graviteaza, de regula, una in jurul celeilalte, dar care se mai si ciocnesc din cand in cand intr-un mod cat se poate de zgomotos. O statie centrala de coordonare si control lipseste cu desavarsire, pe cand Cotrocenii, partidele cu acces direct la vistieria statului, serviciile de informatii si variile grupuri economice prospere gratie afacerilor facute cu statul se multumesc, de fapt, cu autonomia determinata de vidul de putere existent.
Actualmente, nimeni nu mai domina sau elimina pe cineva. Romania a devenit un simplu decor pe scena ocupata in totalitate de aceste forte, preocupate strict de operatiunile lor. si daca tot nu se mai ingrijeste nimeni de prioritatile nationale, factiunile in cauza continua sa se dedice linistite atat acumularii de averi, cat si vendetelor personale. O data ce va fi limpede ca presedintele vizeaza un al doilea mandat mai putin turbulent, febra politica va scadea instantaneu. Arhipelagul politic va deveni introspectiv, sleit dupa cinci ani de conflicte care s-au demonstrat, de regula, jenant de derizorii.
Concursul de frumusete organizat de PSD are de-a face mai mult cu individualitatea concurentilor decat cu chestiuni de substanta politica. Iliescu si Geoana sunt ridiculizati de adversari preponderent din cauza imenselor lor deficite de imagine. Oricum, influenta lui Iliescu in randurile partidului a ajuns reziduala, astfel ca pana si o retragere dramatica a acestuia nu ar avea vreun impact notabil asupra destinului formatiunii.
Se tot vehiculeaza zilele acestea posibilitatea scindarii PSD. Dar Alianta Nationala a Stangii Democrate, pe care Octav Cozmanca o promite de anul trecut, are sanse sa adune cel mult niscaiva fosti directori de uzine sau cooperative, nemultumiti ca in perioda postdecembrista nu au reusit sa profite la fel de mult ca altii de pe urma devalizarii statului. Iar "miscarea sociala" a lui Sorin Opescu va functiona, probabil, mai degraba in baza psihologiei de masa decat a unor politici electorale concrete. De fapt, marea scindare a PSD s-a petrecut deja – atunci cand partidul a permis sa fie transformat intr-unul al baronilor preocupati strict de dominarea altora, precum si de augmentarea propriilor averi. sansele de succes ale lui Nastase, Diaconescu, Mitrea sau Geoana tin acum exclusiv de capacitatea fiecaruia de a-i convinge pe atotputernicii baroni ca ar fi omul potrivit pentru a le prezerva interesele.
Cat ii priveste pe reformatorii de la Cluj, acestia au inteles de mult ca sansele de supravietuire "la centru" sunt minime, astfel ca s-au rezumat la avansarea periodica a viziunilor lor despre o social-democratie sau o descentralizare veritabila. Marian Vanghelie, in schimb, s-a supraestimat zdravan crezand ca influenta sa filiala de Bucuresti va ajunge sa controleze in final nu doar partidul, ci chiar segmente-cheie ale aparatului de stat. Daca PSD isi doreste cu adevarat un lider care sa-i confere stabilitate, atunci va trebui sa aleaga un om atat dispus sa accepte realitatile hade particulare formatiunii, cat si capabil sa convinga lumea ca, in pofida tutoror deficientelor sale, partidul inca mai este animat de dezideratul dreptatii sociale.
