13.9 C
București
vineri, 25 octombrie 2024
AcasăSpecialPSD îşi trimite artileria grea la alegerile judeţene

PSD îşi trimite artileria grea la alegerile judeţene

Conducerea PSD Cluj a stabilit lista candidaţilor pentru alegerile pentru Consiliul Judeţean din anul 2012. Lista candidaţilor cuprinde „artileria grea” a acestui partid. Astfel, lista candidaţilor este deschisă de preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, actualul consilier local, Remus Lăpuşan. Pe locul doi se află preşedintele executiv al PSD Cluj, deputatul Cornel Itu. El a mai deţinut anterior un mandat de consilier judeţean. Pe locul trei se află senatorul Alexandru Cordoş, care a fost ales de două ori consilier local. Lista candidaţilor îi mai cuprinde pe fostul subprefect Dănuţ Canta, pentru vicepreşedintele PSD Truda, Robert Cojan, pe fosta membră a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Aurelia Cristea, pe fostul prefect, Valentin Cuibus, care este şi în prezent consilier judeţean, dar şi pe fostul şef al Direcţiei Agricole, Ilarie Ivan, pe fostul subprefect, Mihaela Rozor, ori pe actualul consilier local Ioan Vuşcan.

„Principalii”, desemnaţi mai târziu

Deocamdată, însă, membrii conducerii PSD Cluj nu au stabilit şi numele candidaţilor pentru şefia Consiliului Judeţean şi pentru postul de primar. „Va fi o procedură mai complexă, care presupune desemnarea a 3-4 candidaţi, dintre care membrii de partid îl vor desemna pe cel care va fi aruncat în luptă. Va conta şi un studiu sociologic pe care îl vom comanda”, a declarat preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan. El a mai spus că ţinta PSD este câştigarea alegerilor. Deocamdată, doar PNL şi-a stabilit candidatul pentru şefia Consiliului Judeţean. Este vorba de deputatul Horia Uioreanu.

 

 

Cele mai citite

Primele trupe nord-coreene au sosit în regiunea Kursk

Coreea de Nord a trimis aproape 12.000 de soldați în Rusia, inclusiv 500 de ofițeri și trei generali Primii soldați nord-coreeni care au participat alături...

Etapa a 3-a Europa League: Glasgow Rangers-FCSB 4-0

FCSB a pierdut în deplasare cu Glasgow Rangers, scor 0-4, în etapa a 3-a din Europa League. În urma acestui rezultat, campioana României a...

Coreea de Sud ar putea revizui interdicția de a furniza arme letale Ucrainei

Legea sud-coreeană interzice exportul de arme în zonele de conflict activ Președintele Yoon Suk Yeol a declarat că „Dacă Coreea de Nord trimite forțe speciale în războiul din Ucraina,...
Ultima oră
Pe aceeași temă