20.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialProvocările EXPO-2017: Soluţii creative pentru energie alternativă

Provocările EXPO-2017: Soluţii creative pentru energie alternativă

Peste 100 de ţări şi 10 organizaţii internaţionale îşi vor prezenta, la Astana, soluţiile creative privind dezvoltarea surselor de energie alternativă, în cadrul EXPO–2017, o expoziţie internaţională care are loc încă din 1928.

Premieră la EXPO-2017

În 22 noiembrie 2012, capitala Kazahstanului, Astana, a fost aleasă de Biroul Internaţional de Expoziţii (BIE) pentru a găzdui EXPO-2017, eveniment a cărui temă centrală va fi ”Energia viitorului”. Tema îşi propune să atragă atenţia asupra viitorului energiei, dar încurajează şi găsirea unor soluţii inovatoare şi practice în domeniul energiei şi evaluarea impactului lor global.

De altfel, este pentru prima dată când expoziţia este organizată într-o ţară fostă sovietică.

Pavilioanele EXPO-2017 se vor întinde pe 25 de hectare şi se va ajunge uşor în centrul oraşului Astana, la aeroportul internaţional şi la gară. Totodată, autorităţile au pus la dispoziţie şi o linie de autobuze care va circula din centrul oraşului către pavilioanele expoziţiei.

Construcţia pavilioanelor începe în 2014, cu 20 de companii din Kazahstan şi 49 de companii din toată lumea. Arhitecţi din Marea Britanie, Statele Unite, Germania, Austria, Olanda şi China elaborează designul expoziţiei.

În total, între două şi trei milioane de oameni vor vizita pavilioanele expoziţiei, din iunie până în septembrie 2017.

„Energia viitorului”

Tema expoziţiei internaţionale din 2017, „Energia viitorului”, reflectă cea mai mare provocare cu care se confruntă umanitatea în zilele noastre, găsirea unor surse de energie alternativă şi dezvoltarea tehnologiilor „verzi”.

Titlul şi conţinutul temei se pliază perfect pe recomandările raportului Naţiunilor Unite, „Energia pentru Dezvoltare Durabilă”, se arată pe site-ul expoziţiei.

De asemenea, este de remarcat că ideea generală a EXPO-2017 se leagă de obţinerea energiei eficiente, dezvoltarea sistemelor naţionale de energie şi energiei regenerabile care sunt în mâinile comunităţii internaţionale, conform „Millenium Development Goals”. În plus, tema EXPO-2017 încorporează, practic, toate temele expoziţiilor anterioare: „Oraşe mai bune-viaţă mai bună” (2010, Shanghai), „Viaţa în oceane şi pe coastă” (2012, Yeosu), precum şi „Hrănirea planetei-energie pentru viaţă” (urmează în 2015, la Milano).

În total, peste 100 de ţări şi 10 organizaţii internaţionale îşi vor prezenta, la EXPO 2017, soluţiile creative pentru dezvoltarea energiei regenerabile.

Potrivit statisticilor ONU, 1,6 miliarde de oameni nu au acces la electricitate, iar 2,4 miliarde de oameni nu au acces la combustibili moderni, pentru a putea găti şi a se încălzi. Nevoia tot mai mare de energie a oamenilor împinge consumul la limite pe care sistemul energetic actual nu le poate susţine. De aceea, este necesară găsirea unor surse de energie alternative, accesibile tuturor oamenilor, chiar şi celor din ţările mai puţin dezvoltate.

EXPO-2017, motor al inovaţiilor în Kazahstan

Preşedintele kazah Nursultan Nazarbayev a apreciat că expoziţia din Astana va încuraja dezvoltarea inovaţiilor în republică.

” Alegerea Kazahstanului arată succesul pe care l-a dobândit ţara noastră şi subliniază perspectivele de dezvoltare şi îmbunătăţire ale regiunii eurasiatice. De asemenea, subiectul de actualitate propus de Kazahstan, cel al energiei viitorului, a contribuit la obţi­nerea victoriei. Nu în cele din urmă, victoria Astanei este victoria întregului popor kazah”, a declarat Nazarbayev, când a aflat că Astana a fost aleasă gazda EXPO-2017.

Kazahstanul, prima din fostele republici ale URSS care va găzdui EXPO, face parte din Biroul Internaţional de Expoziţii din 1997.

Ţara a participat la EXPO începând cu anul 2005, când s-a prezentat, la Aichi, cu proiectul „Înţelepciunea naturii”. A fost prezentă şi la Zaragoza (2008), cu tema „Apa şi dezvoltarea sustenabilă” şi în 2010, la Shanghai, cu tema „Astana, inima Eurasiei”. La expoziţia din 2008, Kazahstanul a câştigat medalia de bronz pentru decoraţiile de interior şi exterior.

Expoziţiile internaţionale au o lungă istorie şi prezintă adevărate realizări tehnologice şi tehnice, împărtăşind, în acelaşi timp, o parte din istoria, tra­diţiile şi organizarea socială a ţărilor participante. Ele au rolul de a atrage atenţia comu­nităţii globale, generând noi tendinţe în economia şi cultura mondiale.

Cele mai citite

Valea Oltului, închisă din nou în reprize

Tronsoanele vizate sunt între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, pe DN7 Trei tronsoane vor fi afectate de lucrări de stabilizare a versanților și de îndepărtare a...

Serghei Lavrov respinge ideea unui nou început în relațiile internaționale și critică Occidentul în cadrul Adunării ONU

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a exclus categoric posibilitatea unui nou început în relațiile internaționale, acuzând Occidentul de subminarea valorilor globalizării.  În discursul său...

Român găsit vinovat de comiterea unei crime de o instanță din Anglia

Un român care trăiește în Anglia a fost găsit vinovat de o instanță de judecată din Londra pentru comiterea unei crime. Sabin Manda (32...
Ultima oră
Pe aceeași temă