UPDATE: Protestatarii care au manifestat pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional au părăsit zona, astfel că la ora transmiterii acestei ştiri singura zonă animată de protestatari era cea din faţa fântânii de la Facultatea de Arhitectură, unde se mai aflau aproximativ 300 de persoane, potrivit Mediafax.
În majoritate tineri, aceştia şi-au continuat protestul afişând bannere cu mesaje împotriva preşedintelui, Guvernului şi clasei politice în ansamblul ei şi scandând lozinci la îndemnul aceluiaşi amfitrion ca şi seara trecută, Claudiu Crăciun, profesor la SNSPA.
Tot în zona fântânii de la Universitate, în urmă cu aproximativ jumătate de oră a avut loc un incident provocat de un bărbat care purta o şapcă având însemnele PNL, care, însoţit de alte persoane, a rupt un banner aparţinând reprezentanţilor unui ONG pe care era scris mesajul „USL=PDL=MIZERIE”. Incidentul nu a fost sancţionat de Jandarmerie.
UPDATE: Protestele s-au încheiat în ţară, doar în Piaţa Universităţii din Bucureşti oamenii continuă să mai scandeze, a declarat, miercuri seară, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Marius Militaru.
În Piaţa Universităţii mai sunt aproximativ 500 de persoane, a precizat Marius Militaru.
Acţiuni de protest au avut loc miercuri în 20 de judeţe ale ţării, la acestea participând aproximativ 8.000 de persoane.
UPDATE: Acţiunea de protest din municipiul Sibiu, la care au participat aproximativ 1.200 de persoane, s-a încheiat, miercuri seară, după ce oamenii şi-au strigat pe străzi nemulţumirile, printre acestea fiind pensiile, salariile şi alocaţiile mici, dar şi corupţia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
UPDATE: Mitingul de la Târgu Mureş s-a încheiat, miercuri seară, după mai mult de două ore, timp în care aproximativ 300 de oameni au scandat în faţa sediilor Primăriei, PDL şi UNPR, transmite corespondentul MEDIAFAX.
După ce s-au strâns la ceasul floral din centrul Târgu Mureşului, ca în fiecare seară de protest, aproximativ 300 de manifestanţi au pornit în marş spre sediile Primăriei, PDL şi UNPR, unde au huiduit şi au strigat, printre altele, „Jos Guvernul mafiot”, „Protestăm, protestăm, de Băsescu să scăpăm” şi „Jandarmii şi poporul îl duc jos pe Chiorul”.
De acolo, ei s-au îndreptat spre Teatrul Naţional, unde au scandat din nou „Jos Băsescu”, „Jos Guvernul Boc”, „Demisia” şi „Jos dictatorul”, revenind la ceasul floral, unde au strigat „Jandarmii sunt cu noi” şi au decis să revină, joi, la ora 18.00, la un nou protest.
La manifestaţie, care a fost neautorizată, au participat şi reprezentanţi ai unor partide, lideri sindicali şi revoluţionari şi nu s-au înregistrat incidente.
UPDATE: Peste 200 de persoane au protestat, miercuri seară, pe străzile din Râmnicu Sărat, în a doua zi de acţiuni în stradă desfăşurate în acest oraş al judeţului Buzău, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cei peste 200 de protestatari s-au adunat în centrul oraşului Râmnicu Sărat, de unde au pornit în marş către sediul partidului de guvernământ, pe tot traseul scandând lozinci antiprezidenţiale şi împotriva Guvernului, cerând demisia Executivului şi alegeri anticipate.
Protestatarii nu au găsit pe nimeni la sediul PDL, aşa că şi-au strigat nemulţumirile în faţa unor uşi închise. Având asupra lor steaguri şi pancarte cu mesaje clare împotriva puterii, râmnicenii au strigat, printre altele, „Jos Băsescu! Jos Băsescu! Băsescu şi ceata lui să se ducă dracului!”, „Demisia! Demisia! PDL, fă-ţi bagajele!”
Locuitorii din Râmnicu Sărat, participanţi la protestul de miercuri, spun că nu se vor opri cu protestele până când guvernanţii nu vor înţelege că românii au ajuns la cdapătul răbdărilor.
„Sunt şomer pe cinci milioane şi nemernicii ăstia vor să ne bage în pământ ca să trăiască ei bine. Vreau un trai decent, atât, şi locuri de muncă,” a declarat, miercuri, unul dintre protestatarii de la Râmnicu Sărat.
„Să pice Guvernul Boc, Băsescu, nu se mai poate trăi în felul ăsta. Să vină toţi românii înapoi în ţară, să creeze locuri de muncă, asta vrem”, a spus un alt râmnicean participant la protest.
„Ne-am săturat, s-a umplut paharul, muncim pe nimic, palmele au crăpat să mănânce ei în Parlament bine, fripturi şi multe cărnuri preparate. Jos Guvernul! Jos Băsescu! Toţi să plece!” a adăugat un alt protestatar de la Râmnicu Sărat.
UPDATE: Protestele sunt în desfăşurare în 12 judeţe din ţară, în alte opt manifestaţiile s-au încheiat, potrivit situaţiei înregistrate până la ora 21.00, a declarat, miercuri seară, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Marius Militaru.
Potrivit estimărilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, în toată ţara au protestat, miercuri, aproximativ 8.000 de persoane, în Capitală fiind aproximativ 700 la ora 21.00, a precizat Marius Militaru.
În cele 12 judeţe în care manifestaţiile sunt în desfăşurare protestează aproximativ 2.100 de persoane.
UPDATE: Mitingul de la Arad s-a încheiat, miercuri seară, cu 40 de minute mai târziu decât aveau autorizaţie organizatorii, care s-au retras la ora 19.00, iar înainte de a pleca le-au transmis celor peste o mie de participanţi să facă mai departe ce le dictează conştiinţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În Piaţa Revoluţiei din Arad s-au strâns, miercuri seară, peste o mie de persoane pentru a protesta.
Mitingul a avut autorizaţie până la ora 19.00, moment în care organizatorii au urcat pe scenă şi au anunţat că se retrag şi că nu îşi mai asumă eventuala continuare a acţiunii.
Participanţii au mai rămas 40 de minute şi au scandat „Noi de-aici nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu ne câştigăm libertatea noastră”.
În cele din urmă, Piaţa Revoluţiei s-a golit, iar jandarmii nu au dat amenzi manifestanţilor.
Un tânăr care se îndrepta spre locul protestului a fost amendat de jandarmi, pentru că asupra sa au fost găsite două cuţite şi două sticle cu alcool.
„Cuţitele erau de bucătărie, fără vârf ascuţit, deci nu prezentau un pericol, astfel că bărbatul a fost amendat doar pentru consum de alcool în spaţiul public, cu suma de 100 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad, Emilia Fînaţă.
UPDATE: Aproximativ 200 de persoane scandează, miercuri seară, în centrul municipiului Târgu Mureş, „Români, maghiari, noi suntem unitari”, dar şi sloganuri împotriva PDL, UDMR şi UNPR.
UPDATE: Două persoane care aveau cuţite şi alte trei asupra cărora jandarmii au găsit substanţe interzise au fost ridicate din Piaţa Universităţii şi conduse la secţii de poliţie. Persoanele asupra cărora jandarmii au găsit două cuţite au fost duse la Secţia 3 de Poliţie, iar cele trei persoane ridicate pentru deţinere de substanţe interzise au fost conduse la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate.
UPDATE: Câteva zeci de români au ieşit miercuri în stradă în faţa Ambasadei din Londra. Manifestanţii au de gând să iasă în stradă şi în zilele următoare. După un protest similar al unor studenţi din Trieste, Italia, se pregătesc şi românii din Canada, care intenţionează să iasă în stradă sâmbătă, potrivit Realitatea.net.
UPDATE: Peste 150 de persoane au protestat, miercuri, în faţa Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu, scandând lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale, o acţiune similară având loc şi la Călăraşi, unde oamenii au spus că nu mai pot suporta situaţia în care se află, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Oamenii au purtat pancarte pe care scria: „Băsescu pleacă”, „Demisia”, „Ruşine”, „Băsescu nu uita, România nu e ta” şi au scandat „Jos Băsescu”, „Jos Guvernul”, „Anticipate! Anticipate!”, „Nu staţi în balcoane că muriţi de foame”.
La începutul acţiunii de protest, mai mulţi pensionari aflaţi în mulţime s-au luat la ceartă cu un jandarm care a vrut să împiedice mai mulţi tineri să protesteze, însă incidentul nu a degenerat.
Protestul s-a încheiat după două ore, fără incidente.
Oamenii se vor aduna şi joi în centrul municipiului pentru a demonstra.
UPDATE: Un bărbat din Piaţa Universităţii care a afişat un banner cu mesaj interzis a fost dus la secţia de poliţie, a declarat, miercuri seară, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.
Bărbatul se afla în zona Palatului Şuţu, iar în momentul în care a afişat bannerul pe care scria „Legalizaţi marijuana”, mai mulţi oameni aflaţi în zonă s-au repezit spre el să îl ia la bătaie. Acesta a fost scos de forţele de ordine din mulţimea furioasă.
Jandarmii l-au ridicat din zonă şi l-au dus la secţia de poliţie.
UPDATE: Peste 500 de persoane protestează, miercuri seară, în cea de-a şasea zi consecutiv, în Piaţa Mare din Sibiu, scandând lozinci împotriva Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu, manifestanţii având un sicriu mic în care este aşezată o fotografie cu şeful statului.
Peste 500 de persoane s-au strâns, miercuri, în jurul orei 18.00, în Piaţa Mare din Sibiu, pentru a participa la cea de-a şasea zi de proteste, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Demonstranţii au pancarte cu mesaje împotriva puterii, dar şi steaguri tricolore şi fluiere şi înconjoară piaţa centrală din oraş.
Ei scandează „Jos Băsescu”, „Afară din ţară, javră ordinară” şi au un sicriu mic în care este aşezată o fotografie cu şeful statului.
Aceasta este cea de-a treia acţiune de protest autorizată din municipiul Sibiu şi, potrivit autorizaţiei, demonstranţii vor participa la un marş pe mai multe străzi din oraş.
La ora transmiterii acestei ştiri, sibienii continuă să se alăture protestatarilor.
UPDATE: Aproximativ 300 de persoane s-au adunat, miercuri, până la ora 18.00, în Piaţa Universităţii, nicio persoană nefiind ridicată pentru a fi dusă la poliţie, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.
Jandarmii din Piaţa Universităţii fac şi miercuri filtre şi control corporal preventiv, pentru depistarea persoanelor care au asupra lor obiecte interzise, a spus Georgian Enache.
Protestatarii din Piaţa Universităţii scandează „Du-te Băsescu după Ceauşescu”, Afară, afară cu javrele din ţară”, Jos Băsescu”, Anticipate, nu comasate” şi au pancarte pe care scrie „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi”, „Av€rtisment către FMI: Dacă explodează mămăliga, ciuciu banii înapoi!(pentru că nu $înt la noi, ghici unde $înt)”, „Preşedinte nu este un titlu nobiliar, este o responsabilitate!”, „Sigura soluţie, legea Cojocaru”.
În zona fântânii de la Facultatea de Arhitectură, un grup de aproximativ o sută de oameni sare şi scandează „Cine nu sare, nu vrea schimbare”.
UPDATE: Peste 2.000 de oameni protestează în 20 de judeţe ale ţării, până la ora 18.00 nefiind înregistrate incidente, a declarat miercuri seară, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Marius Militaru.
UPDATE: Aproximativ 70 de persoane participă, miercuri, la Alba Iulia, la un miting de protest neautorizat, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu, a Guvernului condus de Emil Boc şi organizarea unor alegeri anticipate, oamenii pornind şi într-un marş, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Protestatarii s-au adunat la monumentul dedicat eroilor Revoluţiei din 1989 din Alba Iulia, de unde au pornit pe jos pe străzile oraşului, strigând lozinci împotriva Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu.
Protestatarii au steaguri şi eşarfe tricolore, dar şi bannere sau pancarte cu mesaje precum: „Pleacă tu din ţară, javră ordinară” sau „Jos Băsescu, Jos dictatorul”.
La ora transmiterii acestei ştiri, oamenii se află într-un marş pe străzile din Alba Iulia, manifestându-se zgomotos şi strigând lozinci precum „Veniţi cu noi ca în 22”, „Nu staţi în balcoane, că muriţi de foame”, „Alba-i Ţara Moţilor, nu e tagma hoţilor”, dar şi mesaje împotriva Guvernului sau a preşedintelui Traian Băsescu:”Jos Băsescu, Jos Guvernul”, „Jucătorul este dictatorul” şi „Băsescu şi cu Boc în curând vor face poc”.
Grupul de protestatari se îndreaptă spre zona campusului studenţesc din Alba Iulia pentru a le solicita studenţilor să li se alăture.
Acţiunea de protest de la Alba Iulia nu este autorizată, fiind monitorizată de aproximativ 20 de jandarmi şi poliţişti.
UPDATE: Peste 500 de arădeni participă, miercuri după-amiază, la un miting autorizat care are loc în faţa Palatului Administrativ din Piaţa Revoluţiei, cerând alegeri anticipate, în timp ce jandarmii au organizat filtre unde anumite persoane sunt controlate. Mitingul este organizat de Asociaţia Mişcarea Arădeană, care a obţinut o autorizaţie pentru două ore, fiind prima acţiune asumată dintre cele desfăşurate începând de duminică în municipiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele Asociaţiei Mişcarea Arădeană, Claudiu Cristea, care este şi consilier local ales pe listele PNŢCD, a afirmat că a cerut autorizaţie pentru un protest faţă de proiectul legii sănătăţii care a fost retras, dar între timp s-a transformat într-o acţiune pentru „recâştigarea demnităţii de arădean şi de român”.
„Solicităm demisia preşedintelui Traian Băsescu, a Guvernului şi numirea unui guvern de tehnocraţi pentru organizarea de alegeri anticipate”, a declarat Cristea.
Manifestanţii au bannere şi pancarte cu sloganuri antiprezidenţiale, pe unul dintre bannere fiind scris: „Să te duci, Băsescu, ca şi Ceauşescu”.
Ei au ecusoane pe care scrie „Participant ciumpalac”, iar un bărbat agită un os mare de animal afirmând că este ciolanul pe care îl oferă guvernanţilor.
Protestatarii huiduie, fluieră, agită steaguri, iar organizatorii vorbesc de pe o mică scenă improvizată, cu ajutorul unui sistem de amplificare audio.
UPDATE: Jandarmii din Piaţa Universităţii fac şi miercuri filtre şi control corporal preventiv, pentru depistarea persoanelor care au asupra lor obiecte interzise, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, potrivit Mediafax.
Potrivit situaţiei înregistrate la ora 17.00, în Piaţa Universităţii protestează paşnic 250 de persoane, a spus Enache.
UPDATE: Aproximativ o sută de persoane, revoluţionari şi sindicalişti, protesteză, miercuri, în Piaţa Victoriei din Timişoara, aceasta fiind a şasea zi de manifestaţii la adresa preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Miercuri, protestatarii s-au strâns în Piaţa Victoriei în jurul orei 14.00, ca şi în zilele precedente, majoritatea fiind revoluţionari. Acestora li s-au alăturat şi sindicalişti de la Cartel Alfa.
Protestatarii au steaguri tricolore şi pancarte pe care scrie „România salvează-te”, „Jos Guvernul mafiot”, „Jos Băsescu” şi scandează „Jos Boc”, „Demisia” şi „Jos Băsescu”.
Mitingul este autorizat până la ora 17.00, iar de la ora 18.00 în Piaţa Victoriei sunt aşteptaţi suporterii echipei Poli Timişoara, care vor protesta faţă de modificările aduse Legii 4 din 2008.
UPDATE: Aproximativ 1.500 de persoane protestează, miercuri, la Slobozia, în Piaţa Revoluţiei din faţa Prefecturii Ialomiţa, la un miting autorizat, organizat de USL, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului Boc, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ialomiţenii au venit cu steaguri şi pancarte pe care scrie „Jos mafioţii”, „Băsescu dăunează grav sănătăţii”, „Băsescu, pleacă”, „Ne-aţi ciuruit” şi „Demisia” şi scandează „Jos Guvernul”, „Băsescu, dă-ţi demisia” şi „Jos Băsescu”.
La miting sunt prezenţi toţi liderii locali ai opoziţiei, din judetul Ialomiţa, senatori, deputaţi şi primari din PSD şi PNL din zonă şi cetăţeni din Slobozia.
Mai întâi, protestatarii au depus la sediul PDL Ialomiţa o coroană şi un coşciug cu însemnele formaţiunii politice democrat-liberale, după care au plecat în marş, în coloană, supravegheaţi de jandarmi, pe o distanţă de un kilometru până în Piaţa Revoluţiei din faţa Prefecturii Ialomiţa, unde are loc protestul propriu-zis.
„Cei mai curajoşi, responsabili şi oneşti cetăţeni simt obligaţia de a participa la această mişcare de protest care se va finaliza cu o soluţie la criza politică în care se află ţara. Iar această soluţie este demisia Guvernului Boc, demisia lui Traian Băsescu şi un Guvern de Uniune Naţională care să pregătească alegerile. În fond, este vorba de speranţa şi încrederea oamenilor că ţara asta se poate guverna mai bine, democratic, prin consultarea populaţiei”, a declarat preşedintele PSD Ialomiţa, Silvian Ciupercă.
–
Câteva sute de persoane s-au adunat, miercuri după-amiază, în faţa Teatrului Naţional din Piaţa Universităţii din Bucureşti, pentru a şasea zi de proteste, potrivit Mediafax.
La fel ca şi în zilele trecute, manifestanţii scandează lozinci împotriva preşedintelui şi premierului, au steaguri şi bannere cu mesaje împotriva conducerii politice a ţării. Acţiuni de protest au loc miercuri, pentru a şasea zi consecutiv, atât în Capitală, cât şi în mai multe oraşe din ţară.