Protestele din ţară împotriva exploatării aurului de la Roşia Montană nu mai au, de fapt, aproape nici o legătură cu stoparea mineritului în zonă. Dacă românii ar fi fost revoltaţi doar de asta, ar fi ieşit în piaţă câteva sute, ca în anii trecuţi, s-ar fi revoltat în sedii de ONG-uri şi pe Facebook.
Manifestaţiile din ultima săptămână s-au transformat însă într-o revoltă împotriva minciunii şi a dispreţului cu care politicienii ne tratează de două decenii, într-un strigăt împotriva celor care ne-au furat încă o dată speranţa că putem schimba ceva printr-o vot. Tocmai de aceea duminică s-au adunat în pieţe peste 20.000 de oameni.
Iar evenimentele din ultima săptămână aduc în viaţa publică trei lucruri extraordinare pe care mulţi dintre noi le credeam pierdute în spaţiul românesc.
Primul dintre acestea se referă la faptul că, după mai bine de 20 de ani, românii protestează pentru un concept şi nu pentru nevoi primare. După mai bine de două decenii în care pensionarii şi bugetarii au dansat pinguinul în faţa Guvernului solicitând mila statului, sub forma unui măriri infime de pensie ori salariu, în sfârşit a venit un protest în forţă al unor oameni care nu au ieşit din casă de foame, ci pentru că vor ca statul să-i respecte.
Al doilea vine din faptul că cei mai mulţi dintre manifestanţi sunt tineri – din acea generaţie pe care o credeam până acum a celor care pică bacul şi a celor care se îmbracă fistichiu şi atât – e cu atât mai spectaculos. E prima lor experienţă democratică veritabilă şi până acum se dovedeşte un succes.
Iar cel de al treilea aspect extraordinar este adus de faptul că protestul acesta acţionează ca o substanţă de contrast care permite chiar şi celor care până acum erau orbi să vadă cine vrea binele şi cine vrea răul ţării.
Iată un exemplu. Televiziunile de ştiri manipulează informaţia în favoarea celor care plătesc de ani de zile. Până acum nu erau deranjaţi de asta decât o mână de jurnalişti oneşti, care îşi exprimau indignarea şi revolta mai mult la bere. Pe tinerii care pot aduce un suflu nou României nu-i interesa acest aspect, mai puţin relevant, în viziunea lor, decât următorul concert la care merg. Acum au înţeles în sfârşit cât de periculoasă este această indiferenţă şi cât rău poate face o presă care nu mai are în public un câine de pază. Ignoranţa înseamnă putere, dar numai pentru cei care manipulează.
Şi încă un exemplu. Înainte de 2012, eram şocat să văd cum o mare parte a populaţiei aştepta cu nerăbdare să vină USL la putere cu credinţa că după acest moment va curge lapte şi miere, La fel eram surprins de cei care credeau în puritatea PDL.
Nu mă uimea însă opţiunea lor pentru un partid sau altul, aceasta ţine de dreptul fiecăruia de vot. Mă fascina naivitatea cu care, după 24 de ani cu această clasă politică, o parte consistentă a populaţiei mai credea în promisiunile politicienilor. Deşi toţi au fost la putere, deşi toţi au minţit şi ne-au dezamăgit, de foame – pentru că asta este adevărata cauză a ceea ce s-a întâmplat anul trecut la alegeri – oamenii s-au mai lăsat amăgiţi încă o dată.
Acum adevărul a ieşit la iveală. Iar foamea nu mai contează, pentru că ne-am săturat cu toţii să mai fim consideraţi “prostimea” care votează. Iar dovada că politicienii sunt speriaţi – chiar dacă spaima asta sunt convins că va dura doar câteva zile, poate săptămâni – reiese foarte bine din declaraţia condamnatului pentru corupţie Adrian Năstase. “Nu cred că este bine să lăsăm mecanismele antisistem să cuprindă foarte larg ţara şi cred că este nevoie de dialog şi comunicare directă pentru a dezamorsa unele lucruri”, spune fostul premier.
Un sistem al corupţiei, un sistem al înşelătoriei şi un sistem al voturilor pe un kilogram de făină şi un litru de ulei. Un sistem împotriva căruia trebuie să luptăm până la capăt, indiferent de rezultatul protestelor de acum pentru Roşia Montană. Şi bine ar fi dacă, de exemplu, următorul mare protest ar fi pentru susţinerea luptei anticorupţie, atât cât există ea acum în România, dar care până acum nu a strâns prea multe manifestări de susţinere populară. Din acel moment, chiar nici un politician nu ar mai avea curajul să ne înfrunte.
