Acum vreo câteva luni a făcut mare vâlvă proiectul de scoatere din Constituţie a articolului după care averea este prezumată licită. Ambasadele Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei s-au mobilizat şi ele pentru a convinge politicienii români că la ele acasă averea obţinută din corupţie sau din alte infracţiuni este confiscată de către stat. Este un principiu atât de simplu că îţi vine să râzi când vezi câte dezbateri aparent principiale stârneşte la noi: pur şi simplu în România este eficient să furi şi să iei şpagă, pentru că, dacă eşti prins, rămâi cu averea.
Faci ceva puşcărie doar în cazul cu totul improbabil în care eşti: a) prins + b) anchetat + c) ai ghinionul să dai peste unul dintre puţinii judecători care chiar trimit corupţii la puşcărie, pentru că cei mai mulţi dintre ei dau sentinţe cu suspendare. Deci, dacă ajungi în situaţia cu totul improbabilă în care ţi se aplică toate cele trei condiţii de mai sus, atunci te alegi cu o excursie scurtă la puşcărie, dar rămâi cu averea. De pildă, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Remus Baciu, a fost prins cu o şpagă de 1,5 milioane de euro.
Dacă omul respectiv face atâţia bani dintr-un singur caz, e de presupus că a) a făcut ceva bani în viaţă + b) a distribuit în sus şpaga la partid sau la cei care îl susţineau în funcţie + c) a distribuit şpaga orizontal spre notari, judecători, avocaţi şi alte persoane implicate într-un caz de restituire. Adică nu pot să cred că s-a trezit într-o dimineaţă şi, cu totul excepţional, i-a venit să ceară o ditamai şpaga. Era, în mod evident, un sistem de distribuit şpăgi în natură, ca şi la vameşi. Nu degeaba omul nostru a făcut aşa o frumoasă carieră politică începând cu Guvernul Năstase, continuând cu Guvernul Tăriceanu şi supravieţuind sub toate guvernele Boc. Bun, asta fiind situaţia, ce păţeşte Baciu din partea statului român, atenţie!, chiar dacă va fi condamnat de judecător? Statul nu-i poate confisca decât şpaga de 1,5 milioane cu care a fost prins în delict, restul averii se prezumă licită. Iar restul reţelei de la punctele b – partidul – şi c – complicii – nu pot fi luaţi la întrebări pentru că ei nu au fost implicaţi în caz, doar dacă nu cumva îi toarnă Baciu şi li se organizează şi lor flagrante separate, dar e puţin probabil.
Multă lume nu înţelege cum vine povestea asta cu confiscarea şi crede că articolul constituţional e, aşa, de formă acolo, fără efect practic. Aşa că mai merită să o explicăm o dată. În ţările astea care au inventat ideea de drepturile omului – SUA, Anglia sau Franţa -, dacă un individ, John, este condamnat pentru corupţie, statul îl trimite la puşcărie şi îi confiscă averea pe care nu o poate justifica. Daca John e prins cu o şpagă de 1,5 milioane de euro, are o avere de 10 milioane şi un salariu de 50.000 de euro pe an, statul zice: „Băi, John nu aveai de unde să faci atâta avere din salariu, deci spune de unde ai avut banii sau ţi-o confiscăm”.
Şi dacă John nu aduce ceva acte de moştenire, donaţii (caz în care rudele respective intră şi ele la verificare) sau dovadă că a câştigat la loterie, atunci chiar i se confiscă (două miliarde de dolari a confiscat statul american anul trecut de la infractori condamnaţi ce nu puteau justifica averea, asta înseamnă jumătate din deficitul de la pensii din România). Ei, dar astea se întâmplă în ţările alea barbare, care nu au idee de drepturile omului – America, Franţa, Anglia. În România am inventat drepturile omului cu moţ în frunte. Dacă un Ionel are o avere de 10 milioane, un salariu de 5.000 de euro pe an şi îl prindem cu o şpagă de 1,5 milioane, atunci îi putem lua numai şpaga, nu şi restul averii. De unde a avut bani pentru restul? Nu ne interesează, trebuie să probeze procurorii că a luat şpagă şi pentru restul. Dar cum să probeze procurorii, că, dacă ştiau dinainte de şpagă îl săltau mai devreme, nu? Ei bine, în România am inventat dreptul omului de a rămâne cu ce a furat, iar asta după jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Consiliului Superior al Magistraturii şi a celei mai mari părţi a Parlamentului.
Ideea de a aboli acel articol din Constituţie bate deci pasul pe loc. În schimb, coaliţia de guvernare a bătut luni palma să susţină o iniţiativă a UNPR: aşa-numita „taxă de solidaritate”. Cei care deţin bunuri mobile şi imobile (cu excepţia conturilor bancare) de peste 450.000 de euro vor trebui să plătească 1% din sumă pe an. Parcă aud strigătele de mulţumire ale poporului excitat: aşa, luaţi bani de la bogaţi, mama lor! Dar înainte să purcedem la haiducisme, nişte comentarii de context. Nu voi insista pe hazul nebun al faptului că ideea vine de la un partid făcut din nimic de generalul de intendenţă Oprea, care a făcut avere din imobiliare în timp ce era încă în funcţie. Nu insist nici pe capacitatea de implementare a acestei idei. Suntem un stat care e incapabil să-şi fiscalizeze agricultura şi producţia de vodcă, adică nu observă evaziunea făcută cu camioanele şi trenurile. Suntem un stat în care ANI se chinuie prin instanţe să arate că nişte poliţişti nu puteau să ridice viloaie din salarii, dar judecătorii le dau dreptate poliţiştilor şi decid că poate oamenii le-au obţinut ca dar de nuntă.
Ce vreau să spun? Că avem un sistem fiscal şi judiciar defect, în care până şi funcţionarii de stat sunt întrebaţi foarte rar de averile lor, iar atunci când totuşi se întâmplă, ajungem la faze de „Cascadorii Râsului”. Şi generalul de intendenţă Oprea vrea să pună acelaşi stat să evalueze averea mobilă şi imobilă a câteva sute de mii de cetăţeni particulari, să vadă care depăşeşte 450.000 de euro şi să-i taxeze suplimentar. Şi promite că statul va încasa nouă miliarde de euro în următorii trei ani. Sigur că da! Ar avea mai multe şanse dacă Guvernul ar da acatiste la Catedrala Mântuirii Neamului pentru ca bogătaşii, în frunte cu generalul de intendenţă – samsar imobiliar Oprea, să doneze de bunăvoie banii respectivi. Dar am promis să nu insist cu implementarea, să vorbim despre principii.
Vasăzică, Guvernul s-a împotmolit cu planul de a ridica imunitatea averilor făcute de hoţii şi şpăgarii condamnaţi ca atare. Acelaşi Guvern vrea să-i suprataxeze pe cei cu bani. Adică averea şpăgarilor condamnaţi este protejată de stat, dar averea ălora suspectaţi de bogăţie este luată la puricat şi suprataxată. Ce semnal moral le dă statul nostru cetăţenilor? Semnalul că statul nostru este un haiduc la drumul mare. Nu ne interesează dacă furi, rămâi cu ce ai furat. Însă dacă ai făcut bani, indiferent dacă ai muncit pentru ei sau ai furat, atunci te luăm la puricat. Adică: „Băi, române, nu te omorî cu munca, că rişti să faci bani şi Guvernul va avea idei ce să facă cu ei, mai bine apucă-te de spăgăraie, cu ăia sunt bani prezumaţi legitimi”.
Suntem o ţară în care muncesc prea puţini, fură prea mulţi şi restul aşteaptă ajutoare sociale. Mesajul Guvernului pentru noi: hoţii – protejaţi, bogaţii – pedep-siţi!
Cristian Ghinea este director al Centrului Român de Politici Europene
