2.8 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialProtecţia ochilor la volan

Protecţia ochilor la volan

Când am luat hotărârea de a deveni șoferi, dincolo de investigaţiile care se cer pentru fișa medicală obligatorie, este extrem de important să facem un examen minuţios al vederii noastre. Şofatul presupune o mare atenţie şi concentrare, instincte, dar mai ales o bună vedere. Ochii sunt principalele organe care transmit informaţii legate de o conducere în bune condiţii, de aceea este important nu numai controlul periodic, dar şi cunoaşterea unor potenţiale riscuri la care ochii sunt supuşi în timpul condusului.

Astfel, este foarte important să avem grijă atunci când ni se pare că vederea noastră a devenit puţin înceţoşată. Cauza ar putea fi aerul condiţionat din maşină, ce provoacă aşa-numita uscare a ochilor. Ochii uscaţi pot cauza nu numai o înceţoșare a vederii, dar şi o iritaţie ce ne poate crea un disconfort şi, bineînţeles, ne poate distrage atenţia de la trafic. Trebuie să evitate ca sursele de aer să fie direcţionate spre ochi şi consultaţi medicul dacă este cazul să utilizați lacrimi artificiale înainte de a urca la volan.  Ochelarii de soare nu sunt un moft, ei sunt foarte importanţi nu numai la condusul pe timp de vară, când lumina soarelui este extrem de puternică, ci şi pe vreme nefavorabilă, precum zăpadă, gheaţă, ploaie etc.

Lumina solară reflectată de zăpadă este foarte intensă şi nocivă pentru ochi, putând fi afectate, în funcţie de intensitatea luminii şi timpul de expunere, toate componentele vederii. Important de ştiut că nu este suficient să avem nişte banali ochelari de soare, ci unii prevăzuţi cu filtre UV şi lentile de calitate, care să ofere o imagine clară, nedistorsionată. Trebuie să ne asigurăm că ochelarii au un filtru de categoria 0-3, cel de categoria 4, prea întunecat, nefiind indicat pentru condusul în condiţii de siguranţă. În general, la ochelarii de soare este bine ca ramele să fie ceva mai mari şi este bine de ştiut că la ochelarii de soare se pot monta şi lentile cu dioptrii. Pe timp de noapte, pentru a face faţă luminozităţii puternice a farurilor, este indicat purtarea unor ochelari antireflex. 

Cele mai citite

Elon Musk elogiază dronele și-i numește „idioți” pe producătorii de avioane pilotate

Elon Musk a criticat dur programul de avioane de luptă F-35 al Pentagonului, numindu-i „idioți” pe producătorii care încă dezvoltă avioane pilotate, în ciuda...

SUA a reușit să convingă Israelul și Hezbollah să implementeze o încetare a focului timp de 60 de zile

Israelul și Hezbollah urmează să implementeze miercuri o încetare a focului timp de 60 de zile, ca parte a unui acord propus de Statele...

Ilie Bolojan s-a înțeles cu Marcel Ciolacu: Guvernul va funcționa până la final fără să mai angajeze cheltuieli viitoare

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că a vorbit cu premierul Marcel Ciolacu astfel încât să fie asigurată guvernarea până la final, însă...
Ultima oră
Pe aceeași temă