O stire dintr-o publicatie financiara, care titreaza "Lupul Ionut Popescu, paznic la stana Fondul Proprietatea", a facut valuri zilele acestea. Pesemne informatia ca Ionut Popescu, noul presedinte al Fondului Proprietatea, detine 16 milioane de actiuni si impreuna cu sotia acumuleaza, de fapt, 20 de milioane de titluri – adica 0,14% din capitalul Fondului – este menita sa ma sperie pe mine, cetatean simplu, platitor de taxe, care abia-mi tarasc zilele prin viata asta, cu frica Fiscului si a lui Dumnezeu. Dar de ce oare nici nu ma sperie si – mai ciudat – nici nu ma revolta o astfel de stire? De ce nu ma revolta ca Ionut Popescu are in portofoliul propriu o parte din avutia pe care e platit acum s-o pastoreasca? Pai, de ce sa ma revolte? In sfarsit, aceia care numesc oameni in functii publice si-au pus problema – curenta intr-o economie de piata functionala, dar cu desavarsire absenta la noi – a alinierii interesului particular cu cel general.
Problema "incentives"-urilor, cum le numesc americanii, a motivatiilor pe care le au managerii ca sa faca o treaba cat mai buna. stiinta economica a si creat o subspecialitate din "Principal/Agent Theory".
Marii CEO, presedintii de companii si gestionarii bunului privat sunt de obicei rasplatiti cu actiuni tocmai pentru fi motivati sa-si faca treaba cat mai bine. Astfel, proprietarii sunt asigurati ca cei pe care ii angajeaza sa le fructifice averea vor fi direct interesati sa-si sporeasca avutia proprie, deci, prin ricoseu, inclusiv pe cea a patronului. Americanii, in realismul lor, care noua ni se pare atat de naiv si de simplist, s-au prins, de fapt, ca oamenii lucreaza, in primul rand, pentru ei insisi si abia pe urma pentru ceilalti – deci au creat sisteme de motivatii in asa fel incat, atunci cand castiga individul responsabil, sa castige si toti ceilalti.
Daca ai o parte din rasplata in actiuni – in loc, sa spunem, sub forma unui salariu mai mare –, atunci e logic ca vei face tot ce-ti sta in putinta ca sa cresti valoarea actiunilor tale, ceea ce le va creste, de asemenea, pe cele ale companiei, chiar daca tie nu-ti pasa prea mult de ele. Orice gestionar de aprozar stie asta. Atunci, de ce-mi cere o presa economica, altminteri responsabila, sa ma revolt cand statul roman, in fine, a vazut si el o mica luminita la capatul tunelului tranzitiei si s-a gandit – poate fara sa o faca expres – ca omul potrivit sa creasca valoarea actiunilor Fondului Proprietatea este tocmai unul care are ceva de pierdut daca nu-si face treaba ca lumea.
Fondul Proprietatea e un fond de investitii, cotatia actiunilor depinde de cat de bine este gestionat portofoliul. Iar fostii proprietari care sunt despagubiti in actiuni au tot interesul ca valoarea acestora sa fie cat mai mare. Deci, daca e sa cred ce ne spune ziarul financiar revoltat, unul dintre cei care ar avea chiar multicel de pierdut daca nu-si face treaba ca lumea ar fi chiar domnul Popescu insusi – tocmai pentru ca detine atatea actiuni in Fond.
Cu alte cuvinte, poate in premiera in Romania, interesul privat al domnului Popescu chiar coincide cu interesul public – adica cu interesul celor despagubiti prin actiuni, dar si cu interesul statului roman, care isi lichideaza astfel creanta fata de fostii proprietari carora nu le mai poate restitui bunurile in natura. Daca actiunile Fondului sunt valoroase, statul nu va mai fi acuzat ca le da fostilor proprietari niste hartii fara valoare. Altfel spus, cei care primesc drept despagubire actiuni la Fondul Proprietatea ar trebui sa fie bucurosi sa afle ca presedintele Fondului insusi detine atatea actiuni, pentru ca, fiind direct interesat de portofelul propriu, astfel va fi interesat si de buzunarul lor.
Iar contribuabilul de rand, care nu are nici actiuni, nici proprietati ce stau sa fie transformate de catre stat in bucatele de hartie, ar trebui sa se bucure ca actiunile domnului Popescu au fost cumparate din banii sai proprii si nu ii sunt oferite de catre stat – adica de noi! – ca sa-l motiveze. Deci, pe scurt, indiferent ca presedintele Fondului se numeste Popescu, Ionescu sau Xulescu, suntem dublu castigati cand e direct interesat sa faca treaba cat mai bine si banii cu care si-a cumparat actiunile au venit din buzunarul lui, si nu din al nostru. Unde mai pui ca acest domn Popescu are chiar reputatia de a fi un bun gestionar de bani, daca si-a cladit atata avere pe cat se spune investind la bursa.
