Maia Sandu a pierdut la scor alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Promoscovitul Dodon e preşedinte. Putinistul Rumen Radev e noul şef de stat al Bulgariei. Un sat din Serbia şi-a dat numele de Putinovo în cinstea ţarului rus. Viktor Orban joacă demult cartea rusă în estul Europei. Marea Neagră e închisă prin Acordul de la Montreaux. Crucişătoarele americane nu pot trece Bosforul. În Turcia erdoganismul e filorusism. Suntem înconjuraţi nu numai de panslavism, ci şi de forţe loiale lui Putin.
Analiştii din România prezintă rezultatul alegerilor din Republica Moldova drept o victorie a unionismului. Republica e parlamentară. Şeful statului are rol de ficus, zic ei. Urmează alegeri parlamentare. Europenismul cică nu a murit.
Eu nu ştiu ce lentile folosesc băieţii ăştia, dar ce e clar pentru mine e că propaganda rusă a învins şi pe teritoriul României.
Alegerile cruciale din 11 decembrie 2016 şi desemnarea noului cabinet, fie cu Cioloş, fie cu altcineva, sunt viciate de subiecte panortodoxe, atât de cultivate de Moscova.
Dacă serviciile secrete ale lui Putin au vreo influenţă, păi, în Biserica Ortodoxă au adevărate reţele.
În plus, uşor, delicat şi la pas li s-a impus românilor teme anticorporatiste. Deodată, McDonald’s e de gumă, maşinile germane fumegă prea tare, ciunga e plină de E-uri şi alte teme care-l servesc de minune pe Putin în asaltul informal pe care-l dă asupra noastră.
Şi printre bloggeri recunoşti cu uşurinţă cultivatorii de teme plăcute Moscovei. Ortodoxismul şi familismul promovat ultra-agresiv seamănă cu directivele NKDV din anii ’50. Orice dezbatere între gentlemeni este spartă de glasul butucănos al fanatismului.
Citeam deunăzi revista „Destin“, apărută în Spania, prin grija eme-ritului discipol al lui Nicolae Iorga George Uscătescu, cel care avea să preia la Universitatea Complutense din Madrid catedra de estetică a lui Ortega y Gasset.
În numărul 2 al revistei, Vintilă Horia semna comentariul intitulat „Premisele unui revizionism românesc“, în care deplânge înlocuirea unuia ca Titu Maiorescu cu ideologul stalinist Kişinevski, dar şi critică pasivitatea specific orientală a poporului român, care, deşi a avut şansa occidentalizării, a rămas „în hrubele bolnave ale Răsăritului“.
După cum se sugerează încă din titlu, articolul se referă la ceea ce autorul numeşte „una dintre primele manifestări de putere ale regimului comunist în România“, şi anume „aceea de a revizui valorile noastre culturale şi politice”.
Tăiosul intelectual critica, de asemenea, miturile esenţiale ale poporului român şi „independenţa religioasă românească, cu autocefalia căreia ne-a plăcut adesea să ne fălim“.
„Alegem modele de gândire şi de inspiraţie într-un Răsărit care ne-a împroşcat întotdeauna cu tenebre“, mai spunea autorul citat. Deci, iată că şi după şaizeci de ani critica este actuală. Românii nu se pot desprinde de tenebrele Orientului, de portul turcit şi de lovitul cu PET-ul în asfalt contra gazelor de şist, pentru a ne livra tot ei prin Gazprom necesarul.
Cozile de topor ale Moscovei sunt mai guralive ca oricând. Sigur, se dau preacuvioase creştine, familiste convinse, apărătoare de virtuţi, orice numai să nu ne occidentalizăm în spirit şi în comportament. Moscova loveşte parşiv şi mulţi români nu-şi dau seama. Multe teme lansate în dezbatere publică fac parte din propaganda de tip bolşevic.
Să fim mai vigilenţi cu cei care zic că ne apără. Rămânem singura ţară proamericană, dar orice se poate schimba. Românul merge cum bate vântul.