Preţul gazelor distribuite populaţiei ar putea fi „îngheţat“ pe termen nedeterminat, un proiect de lege ce vizează suspendarea liberalizării preţului gazelor naturale pentru segmentul casnic, realizat de Departamentul pentru Energie, urmând să fie aprobat de Guvern, a spus, ieri, Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, în cadrul unei conferinţe organizate de ziarul Bursa.
Angajamentele luate faţă de FMI prevăd că preţul gazelor pentru populaţie urmează să crească de la 1 octombrie de la valoarea actuală de 53,3 lei/MWh (valoare stabilită în iulie 2014) la 54,6 lei/MWh. Majorarea programată pentru 1 octombrie ar fi ridicat convergenţa preţului la gaz pe sectorul casnic de la 44% la 46%. Întregul proces ar fi urmat să fie încheiat în momentul la care preţul gazului destinat populaţiei ar fi ajuns la 119 lei/MWh, la data de 1 octombrie 2018 (conform Memorandumului convenit de către Guvern cu FMI).
Iniţiativa renunţării la majorarea prevăzută pentru începutul lunii octombrie a fost întocmită în contextul în care salariul mediu pe economie a scăzut cu 1% în ultimii doi ani, iar preţul gazelor la populaţie a crescut cu 16% în perioada menţionată, susţine ministrul. Preţul gazelor distribuite populaţiei ar putea fi “îngheţat” pe termen nedeterminat.
Potrivit Comisiei Europene, în al doilea semestru al anului 2012 România avea cel mai mic preţ la gaz pentru gospodării. Acesta era 2,74 eurocenţi/KWh, la jumătate din cel întâlnit în alte ţări în care gazul este ieftin, precum Polonia şi Bulgaria (cu preţuri de 5,5-6 eurocenţi pe KWh).
Va fi de acord Comisia Europeană?
Planurile ministrului se pot lovi însă de opoziţia FMI sau a Comisiei Europene. Nicolescu crede că are argumentele necesare. „Am avut deja discuţii cu cei de la Comisia Europeană, cred că am o anumită credibilitate şi putere de convingere, mai ales atunci când avem argumente. Vom vedea până la urmă cum vor decurge discuţiile cu ei, dar vă repet, sunt absolut convins şi toate analizele noastre arată că avem baza legală pentru a face acest lucru“, spune el. Proiectul de lege menţionat de Nicolescu prevede şi menţinerea preţului la gazul destinat consumatorilor industriali la actualul nivel până la finele anului.
Nicolescu: Gazprom se joacă de-a “uite reducerea, nu e reducerea”
Ministrul pentru Energie afirmă că furnizorul gazelor importate în România, compania rusă de stat Gazprom, practică un joc numit “uite reducerea, nu e reducerea“ (de gaze livrate ţărilor din estul Europei), cu scopul de transmitere a unei stări de nelinişte în unele ţări europene. Practic, Nicolescu face referire la faptul că Gazprom a refuzat să respecte angajamentele referitoare la cantităţile ce sunt livrate, să ofere în timp real explicaţii privind reducerea acestor cantităţi şi să ofere garanţii că în viitor România, dar şi celelalte ţări est-europene nu se vor mai lovi de micşorări ale livrărilor de gaz. „Aţi văzut această decizie stranie a Gazprom, de diminuare a volumelor de gaze.
Ieri seară Gazprom a trimis un fax în care spune că de azi până joi volumele de gaze vor fi la parametrii agreaţi. Tot nu avem un punct de vedere oficial“, a afirmat Nicolescu, într-o conferinţă. Ministrul a spus că jocul de-a reducerea va continua probabil în săptămânile următoare. Din fericire, România nu este afectată. „Din fericire pentru noi, aceste lucruri nu au efecte. Cei care fac astfel de jocuri vor pierde mult pe termen mediu şi lung, pentru că imaginea de furnizor de energie de încredere (…) este discutabilă având în vedere ce se întâmplă în ultimele zile“, a continuat Nicolescu. Ministrul a mai spus că România are suficiente stocuri de gaze pentru perioada de iarnă, iar importurile de gaze ruseşti sunt nesemnificative, astfel încât sistarea livrărilor de gaze ruseşti nu va avea efecte asupra consumatorilor.