4.4 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialProiecte de 64 milioane de euro in sase luni

Proiecte de 64 milioane de euro in sase luni

Luna iunie este, la nivelul judetului Constanta, luna cu cele mai multe solicitari de fonduri Sapard de la inceputul programului, din 2002 si pana in prezent. Potrivit lui Mircea Solomon, directorul Centrului Regional de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit – Regiunea 2 Sud-Est Constanta, proiectele depuse sunt la nivelul celor alocate pentru un intreg an. Astfel, de la inceputul programului Sapard si pana in prezent pe masura 3.1 au fost inregistrate 543 de proiecte, in timp ce in primele sase luni ale acestui an s-au inregistrat 352 de proiecte, cu o valoare de peste 63 de milioane de euro. Totodata, pe masura 1.1. au fost depuse, incepand cu 2002, 101 proiecte, din care in ultimele sase luni 42, valoarea acestora ridicandu-se la 72 de milioane de euro. In acelasi timp, pe masura 3.4 au fost depuse 119 proiecte, din care 40 de la inceputul anului. Valoarea acestor proiecte este de 64 milioane de euro. Cererea mare pentru proiecte SAPARD este explicata de Mircea Solomon prin faptul ca lumea a constientizat ca banii se termina.
"Faptul ca s-a anuntat sistarea cererilor de finantare pentru proiectele Sapard a dus la o adevarata explozie de solicitari. Avand in vedere aceasta crestere spectaculoasa a numarului de cereri de finantare, prin programul Sapard, se preconizeaza absortia totala a acestor fonduri la nivelul lunii septembrie a.c., devansandu-se astfel finalizarea programului cu cateva luni. Si in aceasta perioada, CRPDRP se mentine pe primul loc, in raport cu celelalte centre regionale”, a declarat Mircea Solomon. Acesta a mai spus ca Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) va fi obligata ca incepand cu 1 august 2006 sa sisteze primirea cererilor de finantare pentru proiectele Sapard, ca urmare a depasirii fondurilor alocate Romaniei. Acesta a precizat ca fondurile aferente acestui program european se ridica la un total de 1,5 miliarde de euro, cererile de finantare fiind in acest moment de peste 1,63 miliarde de euro. Astfel, ultima zi in care se mai pot depune proiecte Sapard este 31 iulie 2006, ora 16,00.
Mircea Solomon a precizat, in cadrul conferintei de presa, ca Institutia Prefectului i-a cerut un bilant al activitatii, in vederea pregatirii sedintei Colegiului prefectural. Acesta a precizat insa ca cererea, semnata de subprefectul Adrian Nicolaescu, trebuia adresata oficiului judetean, nu centrului regional. „Daca toate prefecturile arondate mi-ar trimite astfel de cereri, activitatea noastra ar fi practic blocata”, a precizat Solomon. In ciuda greselii comise, acesta a pregatit un material amplu, pe care l-a pus la dispozitia cabinetului subprefectului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă