» Bonificatia de 10% pentru cei care achita integral pana la 31 martie se va mentine.
» Primaria organizeaza o dezbatere publica pentru discutarea proiectului.
Primaria municipiului Medgidia informeaza in aceasta perioada cetatenii despre proiectul privind taxele si impozitele locale ce se vor aplica din 2008. Locuitorii orasului pot afla toate detaliile despre proiectul privind taxele si impozitele de la centrul de informare pentru cetateni si de pe site-ul www.emedgidia.ro. Primarul Dumitru Moinescu roaga locuitorii orasului sa isi exprime parerile despre acest proiect, chiar daca taxele si impozitele sunt stabilite conform legilor in vigoare. La data elaborarii proiectului de hotarare s-au respectat prevederile legale referitoare la cuantumul amenzilor contraventionale, scutiri si facilitati fiscale in domeniul impozitelor si taxelor locale. Bonificatia de 10% la impozitul si taxa pe cladiri si asupra mijloacelor de transport pentru persoanele fizice care vor plati integral pana la data de 31 martie se mentine. Termenele-limita pentru plata taxelor in cele doua transe sunt 31 martie, respectiv 30 septembrie. Primaria va organiza o dezbatere publica in acest sens, dupa care proiectul de hotarare cu modificarile survenite in urma intalnirii va fi supus aprobarii Consiliului local.
Actiunea care va fi organizata pentru finalizarea proiectului referitor la taxele si impozitele locale pentru anul 2008 este doar una dintre problemele asupra carora locuitorii sunt informati si consultati in beneficiul intregului oras.
Persoanele care domiciliaza in Medgidia sunt incantate ca pot contribui la deciziile care le influenteaza viitorul.