Pe coperta editiei europene din "Time" (numarul din 3 decembrie) citim, cu litere de-o schioapa, urmatorul titlu: "Moartea culturii franceze". Avand in vedere ca textul e scris de un englez (Donald Morrison), diagnosticul – exagerat, fireste – marturiseste o mai veche disputa (pentru intaietate, culturala si nu numai) intre cele doua natiuni. Textul lui Don Morrison, nereprodus, din motive lesne de inteles, de editia americana a revistei, e foarte documentat, plin de statistici, dar si de gafe grosolane. Pe cateva pagini citim despre declinul culturii franceze – pusa mereu in oglinda cu cea anglo-saxona – in verdicte date cu lopata (de genul: francezii scriu mult, dar nu vand din traducerile proprii, cinema-ul si literatura lor nu mai ating cotele de odinioara etc.). Jurnalistul decapiteaza, rand pe rand, toate zonele culturii franceze, prabusite, chipurile, din Olimpul elitelor in praful anonimatului si al minoratului. Nu spune si care sunt cauzele sau explicatiile acestei agonii, nu vorbeste despre ideologie, nici despre vreun context social-politic. Nici despre politica de deschidere pe care Franta a aplicat-o pana la saturatie, devenind un fel de "melting pot" cultural, fara pedigree-ul "pop culture" sau usurinta nemaivazuta de a ingloba straturi peste straturi culturale "made in USA" (postmodernismul kitsch).
Altfel spus, omul nostru – rauvoitor, se vede bine – trage cu tunul in vrabiute si trateaza (doar) cu statistici si liste o problema ce ar trebui aprofundata de un intelectual cu nuante, eventual cu ceva cunostinte de sociologie. si pentru ca m-a dezamagit, mentionez doar in treacat textul lui Antoine Compagon, replica data textului lui Morrison, in "Le Monde".
