» La numai cateva zile de la lansarea sa, programul "Fermierul 2" a avut ecou la Iasi.
Primul dosar din Romania pentru programul "Fermierul 2" a fost depus la Iasi, pentru modernizarea unui depozit din Vladeni. "In urma discutiilor sustinute de autoritatile judetene cu reprezentanti ai Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale se preconizeaza un succes pentru programul Fermierul 2. Deja a fost facuta o solicitare la institutia noastra, prima din tara, pentru acest program. Firma este S.C. Cereal Com -– Boc S.R.L. Vladeni si solicita creditul pentru modernizarea bazei de conditionare a cerealelor. Eu cred ca va avea randament pentru ca in materie de depozite nu stam foarte bine. Cei care investesc acum in depozite cu diferite destinatii vor avea succes daca privim afacerile pe termen lung", a adaugat Constantin Arustei, directorul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Iasi.
Prin programul "Fermierul 2" se acorda credite pentru finantarea investitiilor din agricultura, industrie alimentara, silvicultura, piscicultura, precum si din activitati nonagricole. Programul se adreseaza celor aflati in mediul rural. Suma prevazuta sa fie accesata si derulata pentru acordarea creditelor este de 760 de milioane de lei. Pentru modernizarea exploatatiilor agricole, plafonul maxim de creditare pentru sectorul vegetal este de un milion de lei pentru fiecare beneficiar, iar pentru sectorul de crestere a animalelor este de doua milioane de euro pentru formele asociative constituite conform legislatiei in vigoare. Mai multi ieseni s-au interesat de avantajele acestui program pentru a putea beneficia de o finantare. "In ceea ce priveste depunerea de proiecte pentru investitii in cadrul programului, foarte multi ieseni s-au aratat interesati de a obtine o finantare in cadrul acestui program", a declarat Camelia Apetroaie, purtator de cuvant al Oficiului Judetean de Consultanta Agricola Iasi.
"Programele agricole pot da o gura de oxigen economiei Iasiului in aceasta perioada de criza economica. Conditiile programului Fermierul 2 atrag foarte mult producatorii ieseni. Cu o dobanda a creditului de numai 6,5 la suta pe o perioada de pana la 10 ani si cu extinderea perioadei de gratie pana la 5 ani, in functie de specificul proiectului, Programul Fermierul permite, deopotriva, finantarea investitiilor realizate cu sprijin financiar nerambursabil prin Programul National de Dezvoltare Rurala, dar si promovarea de sine statatoare a ideilor de afaceri", a precizat Constantin Arustei.