5.3 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăSpecialProfit net de un milion de euro pentru ACN

Profit net de un milion de euro pentru ACN

Conducerea Administratiei Canalelor Navigabile (ACN) a prezentat, ieri, bilele albe si negre inregistrate in anul 2005, precum si obiectivele pentru 2006. Traficul pe canalele administrate de companie se situa ieri la valoarea de 30.500.000 tone capacitate, planul Ministerului Transporturilor fiind atins inca de pe data de 18 octombrie. „Pana la sfarsitul acestui an vom ajunge la un trafic de 31 milioane de tone. In acest fel, canalul va atinge 49,98% din capacitatea de trafic pentru care a fost proiectat. De la 50%, va trebui sa avem alta atitudine fata de folosirea ecluzelor, sa planificam mai temeinic folosirea lor”, spune Valentin Zeicu, directorul general al ACN.
In ceea ce priveste indicatorii economici, administratia a incheiat anul cu un profit net de un milion de euro, in conditiile in care a mai inapoiat 1,5 milioane de euro la buget si a inregistrat pierderi de inca un milion de euro din diferentele de curs valutar. La capitolul nerealizari au fost punctate intarzierile inregistrate la finalizarea investitiilor in domeniul public al statului. Valentin Zeicu a precizat insa ca directia tehnica a ACN si-a facut temele pentru ca aceasta intarziere sa fie recuperata.

2006 vine cu promotii

Pentru 2006, conducerea administratiei a pregatit cateva masuri pentru modificarea regulilor de navigatie pe canal, in special pe Poarta Alba-Midia Navodari (PAMN). Acestea vor permite cresterea traficului, prin faptul ca va fi permisa navigatia convoaielor formate dintr-un impingator si mai multe barje, dar care sa nu depaseasca 155 de metri.
Incepand cu anul 2006 va fi incurajata politica de atragere de noi clienti, prin reducerea cu 50% a tarifelor pentru cei care vin prima data pe canal. De asemenea, se vor oferi facilitati de transport pentru armatorii care folosesc mai des canalul. Cu cat tranzitul va fi mai mare, cu atat tarifele vor fi mai mici, fara sa se faca diferentieri intre armatorii romani si straini.
Tot in 2006 se va lucra pentru aducerea sistemului VTMIS, care este functional in prezent, la standardul RIS, folosit in Europa. Acesta va fi functional pentru toata lungimea romaneasca a Dunarii cel mai tarziu in prima jumatate a anului 2007, facand astfel jonctiunea cu portul Constanta.
„Avem toate sansele sa beneficiem de 50 de milioane de euro pentru lucrari de constructii si consolidari maluri si talazuri pe PAMN si Canalul Dunare-Marea Neagra (CDMN)”, a adaugat Valentin Zeicu, precizand ca lucrarile sunt proiectate sa inceapa in 2007 si sa se finalizeze in 2012. Fata de suma actuala alocata acestor scopuri, cuprinsa intre doua si 2,5 milioane euro, perspectiva utilizarii a aproximativ opt milioane de euro anul este imbucuratoare.

Porturi mai mari

In anul 2006 se vor finaliza si studiile de fezabilitate pentru marirea lungimilor de dane operative in porturile de pe malul canalului, cum ar fi Medgidia sau Ovidiu, care au devenit neincapatoare pentru cei care vor sa opereze aici. Proiectate special pentru a transporta ciment, respectiv piatra, noile realitati economice necesita dezvoltarea lor. Dana din Medgidia este in prezent in curs de finalizare. De asemenea, se vor crea cheiuri operative pentru barje, in porturile Luminita, Ovidiu si Basarabi.

Autostrada Soarelui trece peste canal

Proiectul de constructie a portiunii de autostrada dintre Constanta si Cernavoda prevede ca aceasta va intra in oras printre localitatile Basarabi si Valu Traian, traversand Canalul Dunare-Marea Neagra de pe malul dinspre Medgidia pe malul dinspre Lazu. Mai exact, intrarea spre Constanta va fi situata intre localitatea Lazu si supermarketul din Agigea. Aici ea va face jonctiunea cu un alt trunchi, care va fi orientat pe directia nord-sud. Valentin Zeicu a precizat ca planurile de constructie a unui pod peste CDMN nu vor limita in nici un fel traficul fluvial. „Pe noi ne bucura acest lucru, ne bucura ca incepe si constructia celui de-al doilea fir de cale ferata, pentru ca orice activitate economica in preajma canalului aduce beneficii. Nu ne este teama de concurenta traficului auto, pentru ca intotdeauna va fi mai ieftin sa transporti marfa pe apa”, a precizat Valentin Zeicu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă