4.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialProfesori pe lista neagra

Profesori pe lista neagra

» Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii a transmis ca pe lista neagra a reducerilor de personal din invatamantul constantean sunt trecute 387 de posturi (ne)didactice ce vor disparea incepand cu anul scolar viitor.

Dupa cum precizeaza consilierul de imagine al Inspectoratului scolar Judetean Constanta, prof. Cristina Ivan, numarul de posturi din judetul Constanta ajunge acum, cu tot cu personalul auxiliar, la 9.874. Potrivit datelor statistice din cadrul ISJ, Constanta numara in prezent 5.525 titulari, 1.947 dascali calificati, 58 in curs de calificare si 61 necalificati. Reamintim faptul ca in vara anului trecut la Constanta au mai fost restructurate 550 de norme (ne)didactice, potrivit deciziei fostului ministru al Educatiei Ecaterina Andronescu, iar in toamna aceluiasi an alte 196 de norme (ne)didactice au fost reduse din sistemul de invatamant local. La acel moment, in pericol de restrangere de activitate sau de disponibilizare au fost cadrele didactice pensionate sau pensionabile, dascalii incadrati la plata cu ora sau cumul. In prezent, nu se stie exact cate catedre vor disparea, la fel cum nu s-a precizat inca situatia posturilor pentru paznici, secretare sau personal de intretinere. Cert este faptul ca, din cauza disponibilizarilor, si la Constanta clasele cu efectiv sub limita se vor comasa si vor disparea, in primul rand, posturi de necalificati si pensionari. Sindicalistii din educatie s-au aratat extrem de nemultumiti de ordonanta de urgenta a Guvernului care a decis reducerea celor 15.000 de posturi de invatamant si au declarat ca, daca nu se va ajunge in cadrul negocierilor la un rezultat favorabil dascalilor, vor recurge la ample actiuni de protest, luand in calcul chiar declansarea unei greve generale. Mai mult decat atat, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar, Aurel Cornea, a spus ca se va adresa Avocatului Poporului pentru a declara neconstitutionalitatea ordonantei de urgenta.

Titularii, fara probleme in Calarasi
Inspectoratul scolar Judetean Calarasi urmeaza sa restructureze 169 de posturi la inceputul anului scolar 2010-2011. seful Inspectoratului scolar Judetean Calarasi, prof. dr. Constantin Tudor, a declarat ca nu exista niciun risc pentru profesorii calificati si titulari de a-si pierde posturile. "Noi avem prevazute, pana pe data de 31 august, 4.223 de posturi normate din care sunt efectiv ocupate 4.213, deci avem o rezerva de 10 posturi normate si neocupate, urmand ca, de la 1 septembrie 2010, sa mai eliberam doar 159 de posturi. Nu este vorba de posturi fizice, nu este vorba de oameni, pentru ca, din cele 4.223 de posturi normate, sunt ocupate aproximativ 3.600 de salariati, iar restul posturilor sunt ocupate fie la plata cu ora, fie de pensionari prin cumul de functii sau la plata cu ora", a explicat Constantin Tudor. Potrivit acestuia, dupa estimarile facute pentru anul scolar 2010-2011, in scolile din judetul Calarasi vor mai fi 150-200 de suplinitori necalificati.

Cele mai citite

Crăciunul 2024: Urmează cele mai scumpe sărbători din ultimele două decenii

Românii se pregătesc pentru cele mai scumpe Sărbători de Crăciun din ultimii 20 de ani, conform unui raport publicat de Termene.ro. Inflația accentuată și...

Hidroelectrica anunță stornarea facturilor pentru octombrie și noiembrie 2024

Dorim să vă aducem la cunoștință că în urma promulgării Legii nr. 312 din 2024 (conform Art. III, alin. 1), este necesar să stornăm...

Klaus Iohannis a invitat duminică partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea premierului

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă