1.4 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialProcurorii cer deshumarea cadavrului victimei lui Ionel Manţog

Procurorii cer deshumarea cadavrului victimei lui Ionel Manţog

Deshumarea cadavrului va avea loc joi dimineaţă în cimitirul din satul Lupoaia aflat în imediata vecinătate a municipiului Motru, judeţul Gorj. Familia decedatului nu a fost de accord cu acest lucru, existând suspiciuni că membrii acesteia ar fi ajuns la o înţelegere financiară cu fostul lider al PD-L Gorj. „A fost solicitată deshumarea cadavrului victimei care a decedat în urma accidentului rutier din noiembrie 2009 pentru a se efectua o nouă expertiză care să stabilească cauzele şi condiţiile în care acel bărbat a decedat,” a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Ion Grigore.

Cadavrul lui Constantin Frăţilă, de 57 de ani, a fost necropsiat şi, la acea dată, Claudia Beldean, şefa Serviciului de Medicină Legală Gorj, spunea că în concluziile raportului de expertiză se arată că decesul bolnavului s-a produs ca urmare a unui infarct. Mai mult, la momentul respectiv, medicii legişti gorjeni au mai stabilit că nu există o legătură de cauzalitate între accidentul rutier şi decesul lui Constantin Frăţilă, care, în momentul producerii evenimentului rutier, era transportat cu ambulanţa la Târgu-Jiu cu suspiciune de infarct. Acum, procurorii de la Craiova au suspiciuni legate de aceste rezultate. In acest caz, fostul lider al PDL Gorj, Ionel Manţog, este cercetat de procurorii craioveni pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Oana Palos
Oana Palos
Oana Palos, corespondent
Cele mai citite

Acordul pentru avioanele F-35, moment istoric

România a semnat, joi, la Palatul Victoria, acordul pentru achiziția avioanelor F-35, marcând un moment crucial în modernizarea Forțelor Aeriene Române Ceremonia a fost prezidată...

Veste proastă pentru Kosovo! TAS nu consideră cazul România – Kosovo legat de rasism

Decizia UEFA de a acorda victoria României la masa verde a provocat nemulțumiri în tabăra kosovară, însă un expert TAS susține că acuzațiile de...

Ministrul Apărării al Chinei i-a refuzat o întâlnire șefului Pentagonului la o reuniune ASEAN

Ministrul apărării al Chinei, Dong Jun, a refuzat o întâlnire cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin, în marja unei reuniuni a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din...
Ultima oră
Pe aceeași temă