-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialProcesul premierului, la ÎCCJ. De ce nu a ajuns Ponta în faţa...

Procesul premierului, la ÎCCJ. De ce nu a ajuns Ponta în faţa judecătorilor. Şova rămâne sub control judiciar

UPDATE 16:25  ÎCCJ a decis, luni, să menţină controlul judiac pentru Dan Şova, precum şi interdicţia de a comunica şi a se apropia de Ponta.

În urma discuţiilor din dosar, care au avut loc cu uşile închise, judecătorul a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată de procurori în cazul lui Dan Şova. De asemenea, judecătorul a respins ca neîntemeiată cererea lui Dan Şova de a fi ridicată, din cadrul măsurii controlului judiciar, „obligaţia de a nu depăşi o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia„. Decizia poate fi contestată de Dan Şova tot la instanţa supremă.  

UPDATE 13:13  Victor Ponta, premier: Nu am mers la ÎCCJ. Nu am fost citat. O să vorbesc cu preşedintele Iohannis deoarece mâine avem şedinţă comună de Guvern cu Republica Moldova. Plus Consiliul la care merge preşedintele.Lucrurile sunt clare, nu cer vot de încredere. Avem nevoie de stabilitate. Eu cred că intr-o societate cât de cât democratică este dreptul meu să mă apar, să mă apar. Ce vreţi să spun? Că este adevarat ceea ce nu este? Mă bucură interesul MAE ungar despre România. Îmi menţin declaraţiile. Este o ruşine să faci garduri între două ţări din Uniunea Europeană. Vreau să avem toţi aceeaşi voce. Nu merg la Cotroceni

UPDATE 13:04  Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului: Cred că actuala guvernare trebuie să continue, mai ales prin prisma liberalilor. S-a reuşit creşterea salariilor şi pensiilor. Trebuie să acceptăm prezumţia de nevinovăţie. Aşa s-a întâmplat şi în cazul preşedintelui Iohannis. O astfel de ştire are impact şi nimeni în Occident nu stă să se uite la ceea ce e în spate. Prevalează titlul ştiri. Acuzaţiile din dosarul lui Ponta sunt subţiri.

UPDATE 13:01  Dan Şova, senator PSD: Nu am niciun fel de emoţie. Cum va decide judecătorul aşa com face. Nu îmi dau demisia din Senat. Am respectat totul întodeauna. Nu mă deranjează interdiaţia de a lua legătura cu Victor Ponta. Îmi pare rău că s-a interpretat astfel colaborarea cu Victor Ponta.

UPDATE 12:04  Ponta susţine că Guvernul are susținerea UNPR la moţiunea de cenzură

UPDATE 12:00  A început procesul în dosarul Turceni-Rovinari. Premierul Ponta nu a venit la ÎCCJ. 

UPDATE 11:43  Dan Şova a ajuns la ÎCCJ însoţit de avocatul său. Nu a vrut să facă nicio declaraţie.

UPDATE 11:30  Dragnea, înainte de începerea procesului lui Ponta

UPDATE 10.50Ponta, înainte de începerea procesului său la ÎCCJ: De multe ori uităm puterea creativă extraordinară pe care o are buna-înțelegere

După ce DNA a finalizat dosarul „Turceni-Rovinari”, în care premierul Ponta este acuzat de fapte de corupţie, şi l-a trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţe, Instanţa Supremă a anunţat că a fixat pentru luni, la ora 12.00, primul termen. Dosarul a fost înregistrat tot joi la Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii propunând menținerea măsurilor preventive și asigurătorii dispuse în timpul cercetării. Procurorii DNA l-au trimis în judecată joi pe Victor Ponta, alături de alte patru persoane, în dosarul „Turceni-Rovinari”.

Citește și: Lovitură pentru Ponta. Procesul premierului începe LUNI la ÎCCJ

Victor Ponta a fost trimis în judecată pentru 17 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală și spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”.

În acelaşi dosar, Dan-Coman Şova, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați „Șova și Asociații”, în prezent senator, va fi judecat, pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Şova a fost trimis în judecată sub control judiciar. 

Citește și: Dragnea, despre Victor Ponta: Nu ştiu unde este. Şi nici nu mă interesează foarte tare

Magistratul Cristina Rotaru, de la ICCJ, care trebuia să analizeze dosarul premierului Victor Ponta, vineri, în cameră preliminară, s-a abţinut, pe motiv de incompatibilitate. Surse guvernamentale spun că retragerea se datorează faptului că soțul ei este agentul guvernamental Răzvan Horațiu Radu, aflat în subordinea premierului Victor Ponta. 

Citește și: O judecătoare s-a retras din dosarul lui Ponta pe motiv de incompatibilitate. Vezi de ce este incompatibilă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...
Ultima oră
Pe aceeași temă