3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialProcesul celui de-al doilea lot de vameşi a fost amânat

Procesul celui de-al doilea lot de vameşi a fost amânat

Judecătorii au amânat, cu două luni, procesul celui de-al doilea lot de vameşi, numit în presă Moraviţa 2, deoarece inculpaţii nu puteau fi reprezentaţi de avocaţi. Apărătorii au cerut completului Curţii de Apel Timişoara o amânare, pe motiv că nu au reuşit să parcurgă rechizitoriul foarte stufos.

În acest dosar au fost cercetaţi 41 de vameşi şi lucrători vamali, dar şi persoane implicate în traficul cu ţigări. Oamenii sunt acuzaţi de luare de mită în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat.

„Apărătorul unuia dintre inculpaţi a declarat că toţi avocaţii implicaţi în dosar au cerut amânarea procesului din cauza faptului că nu au reuşit să parcurgă tot dosarul, care are aproape 1.500 de pagini, şi să contureze o strategie”, spun surse judiciare.

Mită „provocată”

Avocaţii mai acuză faptul că investigaţia în urma căreia au fost trimişi în judecată inculpaţii a fost făcută cu încălcarea limitelor impuse de lege, deoarece anchetatorii i-ar fi provocat pe lucrătorii vamali să primească mită. Cel de-al doilea termen în proces a fost stabilit pentru data de 21 septembrie. În total, 69 de lucrători vamali au fost trimişi în judecată, de la punctele Moraviţa, Foeni şi Deta.

 

 

Cele mai citite

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...
Ultima oră
Pe aceeași temă