În anii din urmă ai lui Ceauşescu circula o vorbă, cam dură, cu adresă la starea de mizerie în care acesta ţinea un popor întreg: „Cu cianură aţi încercat?”. Ceauşescu nu a apucat să încerce cu cianură, a făcut-o cu gloanţe, dar cam târziu pentru el. Nu-i nimic, par să-şi spună unii politi-cieni de azi, putem încerca noi cu cianură. Şi chiar încearcă. Altfel cum să interpretez amendamentul unui grup de eurodeputaţi pedelişti la proiectul de lege, abia lansat, care prevede interzicerea tehnologiilor cu cianură în UE începând din 2011. Amendamentul românesc ar prelungi termenul de cercetare a urmărilor care ar putea surveni dacă aceste tehnologii ar fi introduse până în 2012. Cu alte cuvinte, ar trebui constituită o comisie etc., etc. Or, cine nu ştie că o comisie e cel mai bun mijloc de a înăbuşi o iniţiativă? Unde bate acest amendament e clar: să ia Gold Corporation licenţa de funcţionare, să fericească Roşia Montană şi împrejurimile cu lacul lor de cianuri, şi pe urmă mai vedem noi cum vom sta cu legea de interzicere a acestor tehnologii. Calificaţi dvs. singuri această politică, eu mă abţin.
Printre curiozităţile ultimelor săptămâni se numără şi alta, de data asta provenind de pe partea cealaltă a Prutului, unde, se zice, ar fi ars actul prin care parlamentul local proclama independenţa Republicii Moldova, când cu atacul palatului de anul trecut din aprilie. Întâmplător, seiful în care se afla acest act, totuşi important, era deschis şi flăcările şi-au făcut datoria. Aici ar fi mai multe lucruri de spus. Independenţa de Rusia nu le convine probabil comuniştilor lui Voronin, dar când se gândesc la faptul că aceasta se referă şi la România, atunci e bună, chiar foarte bună. Lasă că nici tuturor celor din alianţa aflată acum la putere la Chişinău nu le mai este indiferentă Federaţia Rusă. Un cercetător a adunat pierderile pe care i le-a cauzat politica sovietică Basarabiei şi a ajuns la vreo 30 miliarde de euro. În ciuda acestei sume, prim-ministrul Vlad Filat va da fuga la Moscova pe 9 mai, ba chiar şi un batalion din armata moldoveană va bate pas de defilare în faţa Kremlinului, ca orice vasal cuminte, în ciuda opoziţiei ministrului Apărării şi a preşedintelui interimar. Lumea e împărţită, aşadar, chiar la Chişinău, unde totul părea atât de stabil şi de sigur anticomunist, după ultimele alegeri, anticipate sau repetate, cum spun ei.
În acest timp, în josul Dunării, în Valea Timocului, românii au de suferit interogatorii şi presiuni menite să nu-şi mai susţină identitatea. După ce oficialităţile sârbe au interzis construirea unei biserici ortodoxe în care să se slujească în româneşte, cam când patriarhul Teoctist acorda bisericii sâr-be un substanţial ajutor bănesc, acum regimul zis proeuropean de la Belgrad îi presează pe românii din Consiliul Naţional Român (sau Rumân, cum spun ei) din Timoc să-şi denunţe etnia. Lasă că, de zeci de ani, românii din Timoc sunt supuşi unei asimilări forţate, interzicându-li-se numele româneşti, vezi pe cel al pă-rintelui Boian Alexandrovici, cel care s-a luptat pentru construcţia bisericii româneşti la Mălainiţa. Poate că n-ar fi stricat ca micul grup de eurodeputaţi din PDL să se fi concentrat asupra acestei realităţi, în locul amendamentului hoţ la le-gea anticianuri. Sper ca Dimi-tri Popov, Maria Kadoglu şi Stephanie Roth, iniţiatorii proiectului de lege, să aibă câştig de cauză, iar ai noştri (sic!) să-şi vadă respins amendamentul. Dar asta nu ne încălzeşte: presiu-nile asupra românilor din Timoc continuă.
Ce să mai spunem despre politica de deznaţionalizare forţată a românilor din Ucrai-na? Aici lucrurile sunt mult mai clare. Ucraina nu face parte din UE sau NATO, deci poate fi indiferentă la ameninţările unor sancţiuni din partea Bruxelles-ului, admiţând că acestea ar veni. Închiderea şcolilor româneşti din satele din nordul Bucovinei se produce de mulţi ani şi nimeni nu poate face nimic împotriva acestui fapt. Ne-am concentrat asupra Insulei Şerpilor, o stâncă nelocuibilă, uitându-i pe oamenii care au rămas să trăiască în Ucraina, după Pactul Ribbentrop-Molotov. Katynul pe care ni l-a aplicat nouă Stalin şi haita lui de descreieraţi a fost mai risipit, dar putem fi siguri că au fost ucişi mai mulţi cetăţeni din cele două regiuni româneşti ocupate de Uniunea Sovietică în 1940 şi 1944. Iar cei care au rămas s-au trezit fără vreo protecţie cât de cât eficientă, chiar după ce România a ieşit de sub aripa rusească. Dacă o fi ieşit.
Iorga afirma că România se află în mijlocul unei mări de români. O fi fost mare pe vremea sa. Acum, s-a mai retras sau a fost silită să se retragă, dar nu de condiţiile geologice, precum Marea Sarmatică, de pildă, ci de persecuţiile guvernelor ţărilor din jur. Răul care li se face românilor din afară, coroborat cu cel pe care încearcă să ni-l facă, şi deseori reuşesc, cei care zic că nu ne vor decât binele, face cât o mare, în locul celei de oameni. Scufundaţi într-o mare toxică, cu cianuri sau cu otravă pentru câini, trebuie să supravieţuim. Dar cu asta ne-am obişnuit în timpul deceniilor de protecţie comunistă. Să o luăm de la capăt? Sigur, acum lucrurile stau altfel, avem oameni super-bogaţi ca-n Vest, maşini 4×4 ca-n Vest, legi ca-n Vest. Da, dar n-avem vestici, vorba lui Arghezi. El zicea: nemţi.
