6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialPrivatizarea Oltchim: se ştie când, nu se ştie cu cine

Privatizarea Oltchim: se ştie când, nu se ştie cu cine

Noul ministru al Economiei, Andrei Gerea, a rezolvat problema Oltchim. Se privatizează sigur în 2014: în iunie, dacă societatea face rost de credite pentru capital de lucru între timp, iar în caz contrar, încă din februarie. Singura problemă este că n-au apărut încă investitori hotărâţi să ia combinatul.

„Dacă reuşim să găsim 15 milioane euro, cât este capitalul de lucru, ne putem întinde undeva până în iunie. Dacă nu reuşim să găsim aceşti bani, în luna februarie ne strângem mâna cu investitorii”, a declarat Gerea, citat de Agerpres. Ministrul Economiei a precizat că există deja trei consorţii internaţionale care şi-au manifestat interesul pentru preluarea companiei Oltchim (consorţiul format din PCC şi fondul de investiţii Fortissimo Capital, un consorţiu condus de Chimcomplex Borzeşti şi compania rusă Oil Gas Trade), însă campania de atragere de investitori pentru privatizare va continua. Pe de altă parte, vor fi reluate şi discuţiile cu reprezentanţii OMV Petrom referitor la posibila vânzare a rafinăriei Arpechim, aflată în prezent în conservare. Potrivit domnului Gerea, la minister s-a refăcut în acest sens materialul de prezentare a combinatului, acesta fiind acum „mai complex, mai dinamic”. Angajaţii ministerului din cadrul ambasadelor au primit sarcina să-l polarizeze la rândul lor, pe toate canalele, pentru a se găsi potenţiali investitori.

Întrebarea legitimă care s-ar pune în acest punct este: de ce ar mai aştepta Oltchim până în iunie, fie şi cu capitalul de lucru asigurat, dacă tot există atâta interes din partea investitorilor? La începutul verii se vând mai bine combinatele petrochimice? Un posibil răspuns l-a dat chiar ministrul Economiei. „Săptămâna trecută am avut surpriza plăcută de a vedea că există un real interes pe marginea acestui combinat, sunt scrisori de intenţie sau de interes apărute, nu aş vrea să fac acum o listare a lor, pentru că aţi văzut că am tot avut în decursul timpului tot felul de nume celebre sau angajamente luate de pe o săptămână pe alta şi nu s-au îndeplinit din motive obiective”, a încercat să tempereze spiritele Gerea, într-o declaraţie preluată de Mediafax.

În luna iunie, peste 900 de salariaţi de la Oltchim au fost disponibilizaţi, numărul acestora ajungând la 2.300. O lună mai târziu, în iulie, compania a mai trimis în şomaj tehnic încă 700 de angajaţi. După primele 9 luni, Oltchim raportase o cifră de afaceri de 81,5 milioane de euro şi pierderi de 136 milioane de euro.

Cele mai citite

Volodimir Zelenski: Kievul ar putea lua în considerare continuarea tranzitului gazului rusesc către Europa

Ucraina continuă să câştige anual între 0,8 și un miliard de dolari din taxele de tranzit pentru gazul rusesc Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat...

Autoritățile iraniene au ridicat recent interdicția impusă asupra platformelor WhatsApp și Google

Autoritățile iraniene au ridicat recent interdicția impusă asupra platformelor WhatsApp și Google Play, ca prim pas în reducerea restricțiilor de internet din țară, conform...

Promisiuni pentru antreprenori, în programul de guvernare al noului Guvern Ciolacu

Programul Start-Up Nation continuă, dar accentul se mută pe o strategie mai amplă Noul program de guvernare al Cabinetului Ciolacu promite stimularea antreprenoriatului. Luni, ministrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă