14.2 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialPrinţul moştenitor al Iordaniei, decorat de Universităţii Bucureşti

Prinţul moştenitor al Iordaniei, decorat de Universităţii Bucureşti

Universitatea din Bucureşti i-a decernat marţi titlul de Doctor Honoris Causa prinţului El Hassan bin Talal, moştenitor la tronul Haşemit al Iordaniei, politician renumit, scriitor specializat în politica internaţională şi mai ales în problemele Orientului Apropiat, relatează Agerpres.

Prinţul El Hassan bin Talal s-a născut la Amman, pe 20 martie 1947 şi face parte dintr-o familie care îşi revendică succesiunea directă de la Profetul Mahomed, fiind cel mai tânăr fiu al regelui Abdullah bin Talal şi al reginei Zein El Sharaf şi fratele mai mic al regelui Hussein.

În aprilie 1965, El Hassan bin Talal a fost învestit oficial ca prinţ moştenitor la tronul Haşemit al Iordaniei. Până la modificările succesiunii aduse de regele Hussein în ianuarie 1999, prinţul El Hassan bin Talal a fost cel mai apropiat consilier politic al regelui, confident şi deputat, precum şi regent în absenţa regelui din ţară.

Prinţul Hassan a absolvit Universitatea Oxford, specializându-se în Studii Orientale. A fost distins cu numeroase doctorate onorifice din partea unor instituţiilor notabile la nivel mondial. El crede cu tărie în promovarea acelor valori care conduc spre înţelegerea între diferite culturi şi intensificarea dialogului dintre gânditori şi intelectuali, fiind implicat în constituirea Parlamentului Culturilor în anul 2004.

Pe scena internaţională, multe dintre ideile şi iniţiativele prinţului El Hassan bin Talal au acţionat ca un catalizator. A fost preşedinte al Clubului de la Roma (1999), preşedinte al Consiliului de Administraţie al Centrului pentru Studii de Pace şi Rezolvarea Conflictelor de la Universitatea din Oklahoma, Statele Unite ale Americii.

În Iordania, prinţul Hassan a înfiinţat Societatea Regală ştiinţifică (1970), Consiliul Superior pentru Ştiinţă şi Tehnologie (1987) şi Institutul Regal pentru Studii Interreligioase (1994).

Ca o recunoaştere a contribuţiei sale la politica internaţională, prinţul Hassan a primit un număr impresionant de ordine şi medalii. Decorat de peste douăzeci de naţiuni, el este titularul Ordinului Al Hussein bin Ali, cel mai înalt ordin în Regatul Haşemit al Iordaniei.

Cele mai citite

Crimă oribilă în București: a fost ucis cu o sapă. Cadavrul a fost găsit după mai multe zile

Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost arestat preventiv, pentru uciderea unui bărbat, de 34 de ani, într-un imobil abandonat din...

Avertizare Cod Portocaliu de inundații emis pentru șase județe

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare de Cod Portocaliu de inundații, valabilă pe 30 septembrie, pentru râurile...

Top 10 cele mai mari bănci după active în S1/2024: Banca Transilvania, BCR şi CEC Bank domină clasamentul

În primul semestru din 2024, sectorul bancar românesc a înregistrat o creștere semnificativă a activelor, majoritatea instituțiilor din top 10 raportând avansuri considerabile comparativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă