Prinţul moşternitor al Arabiei Saudite, Sultan ben Abdel Aziz, octogenar, a decedat în Statele Unite, a anunţat, sâmbătă, palatul regal saudit, informează Mediafax.
Anterior, postul american de televiziune CNN a difuzat această informaţie citând surse anonime din cadrul Departamentului de Stat.
Prinţul moştenitor, care era şi ministru al Apărării, se afla din iunie în Statele Unite pentru îngrijiri medicale. El suferise o intervenţie chirurgicală în iulie. Abdel Aziz s-a născut în 1928, potrivit biografiei sale oficiale.
Fratele vitreg al regelui Abdallah, Abdel Aziz, a cărui stare de sănătate era precară, a fost de multe ori absent din ţară în ultimii ani.
Decesul lui intervine în timp ce regele însuşi, în vârstă de 87 de ani, a suferit în această săptămână o nouă intervenţie chirurgicală într-un spital din Riyad.
Regele a suferit anul trecut, în Statele Unite, două operaţii în urma unei hernii de disc.
Odată cu decesul prinţului moştenitor, prinţul Nayef, în vârstă de 78 de ani, ministru de Interne şi frate vitreg cu regele, este de acum al doilea în ordinea succesiunii la tron, după nominalizarea sa în martie 2009 ca al doilea vicepremier.