Alteța Sa Regală va marca principalele etape ale turului ciclist prin donații de carte.
Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României ia startul într-unul dintre cele mai inedite și mai ambițioase proiecte de promovare a lecturii. Principele Nicolae al României pornește într-un tur ciclist de 1.000 de kilometri, care îl va duce din Sighetu Marmației până pe malul Mării Negre, la Constanța, pentru a promova lectura și pentru a stârni interesul elevilor pentru colecția „Cărțile copilăriei“ pe care o coordonează la Editura Curtea Veche.
„Asociația Curtea Veche alături de ASR Principele Nicolae al României continuă campania de donație «Cărțile copilăriei în fiecare casă» și oferă 675 de volume elevilor de la Școala Gimnazială nr. 10 și Școala Gimnazială «George Coșbuc». Evenimentul are loc cu sprijinul Rotary Club Sighetu Marmației Voievodal, Rotary Club Baia Mare 2005 şi Asigurări Allianz-Ţiriac, miercuri, de la ora 11.00, la Sala Polivalentă (Str. Bogdan Vodă) și include o sesiune de autografe. În cadrul donației de carte vor lua cuvântul: Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României, Iren Arsene (preşedinte, Asociaţia Curtea Veche), Horia Scubli (past president, Rotary Club Sighetu Marmației Voievodal) și Mariana Scubli (Asigurări Allianz-Ţiriac). Evenimentul face parte din turul ciclist «Cărțile copilăriei pe bicicletă», organizat în beneficiul proiectelor inițiate de Asociația Curtea Veche, pentru promovarea unei vieți sănătoase prin sport și lectură la nivel național. Sunt în total peste 1.000 de kilometri pe care Alteța Sa Regală îi va parcurge pe bicicletă prin țară, în doar 9 zile, iar puncul de start este la Sighetu Marmației, traseul continuându-se cu Dej, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Sinaia, București, Călărași și Constanța. Acțiunea are rol caritabil și își propune strângerea de fonduri destinate donațiilor de carte și creării de cluburi de lectură «Cărțile copilăriei» în comunități din medii defavorizate“, spun organizatorii.
Toți cei care doresc să fie alături de plutonul cicliștilor din care face parte ASR Principele Nicolae al României și campionul național la ciclism Alex Ciocan sunt invitați să se alăture, pe bicicletă, la punctul de start al turului ciclist din Sighetu Marmației, str. Corneliu Coposu, joi, în jurul orei 9.00, pentru a-l conduce către ieșirea din oraș.
Dejul, a doua etapă
Turul ciclist caritabil va ajunge în Dej în aceeași zi. Astfel, toți cei interesați să participe la eveniment pot conduce plutonul de cicliști de la intrarea în oraș dinspre Urișor (ora 18.15) până la punctul de întâmpinare din Parcul Mic, str. Bobâlna (ora 18.30). În Parcul Mic, din apropierea Bisericii Reformate. Alteța Sa Regală va fi întâmpinată de elevi de la școlile din Dej. A doua zi, Principele Nicolae al României va porni pe bicicletă spre Cluj-Napoca.